Pe 22 martie, Apă Canal 2000 SA Piteşti aniversează Ziua Mondială a Apei.
În fiecare an Ziua Mondială a Apei a avut o temă distinctă, iar coordonarea organizării campaniei pentru sărbătorirea acesteia revine uneia sau mai multor agenţii ale ONU.
În anul 2011, tema Zilei Mondiale a Apei este „Apă pentru oraşe - răspunzând provocării urbane", coordonarea organizării campaniei fiind preluată de UN-Water şi UN-Habitat.
Obiectivul Zilei Mondiale a Apei din acest an este de a concentra atenţia internaţională asupra impactului cauzat de creşterea rapidă a populaţiei urbane, de industrializare şi de nesiguranţa provocată de schimbările climatice, conflictele şi dezastrele naturale asupra sistemelor urbane pentru apă.
Cu această ocazie, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti organizează două acţiuni în cadrul Programului Educaţional Piky, după cum urmează:
1. Simpozionul „Investim în apă, credem în viitor", care va avea loc în data de 22 martie 2011, la Muzeul Judeţean Argeş.
La acest eveniment sunt invitaţi elevi şi cadre didactice de la 31 de şcoli, din judeţul Argeş, cu care colaborăm în cadrul Programului Educaţional Piky, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de mediu şi ai autorităţilor locale.
2. Zilele Porţilor Deschise în perioada 23 - 25 martie 2011, acţiune în cadrul căreia grupuri de elevi şi cadre didactice de la 12 şcoli argeşene vor vizita Uzina de Apă Budeasa.

