Din datele statistice ale lunii septembrie 2009 se constata ca numarul total al somerilor inregistrati la A.J.O.F.M. Arges a fost de 22.795 persoane (14.552 someri indemnizati si 8.243 someri neindemnizati), in crestere cu 480 persoane (+2,2%) fata de luna august 2009 si in crestere cu 11.346 persoane (+99,1%) comparativ cu luna septembrie 2008. Cresterea, fata de luna precedenta, a fost inregistrata la categoria somerilor neindemnizati (+6,9%), aceasta fiind datorata in principal inscrierii absolventilor de invatamant in evidentele agentiei .
La sfarsitul lunii septembrie 2009 rata somajului inregistrat in judetul Arges a fost 8,4%, inregistrand o crestere cu 0,2 puncte procentuale fata de luna precedenta si o crestere cu 4,2 puncte procentuale fata de luna septembrie 2008.
Analiza situatiei beneficiarilor de drepturi conform Legii 76/2002 a aratat ca, ponderea cea mai mare in totalul persoanelor inregistrate o detin in continuare persoanele cu varste cuprinse intre 30 - 39 ani (28,7%) si 40 - 49 ani (28,2%). Din punct de vedere al pregatirii profesionale aceste persoane se structureaza astfel: persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional- 71,2%, persoane cu nivel de instruire liceal si post liceal 22,9% si persoane cu nivel de instruire universitar 5,9%.
Analizand structura somerilor pe sexe, femeile reprezinta o medie de 46,6 % (10.632 persoane) din numarul total al somerilor inregistrati, inregistrand o usoara scadere cu 0,2% fata de ponderea in totalul somerilor inregistrati din luna precedenta.
In luna septembrie au fost puse la dispozitia solicitantilor 834 locuri de munca vacante nou create, din care 679 (81,4%) oferte pentru muncitori.
Prin derularea programului de ocupare a fortei de munca, in luna septembrie au fost incadrate 662 persoane prin servicii de mediere si consiliere profesionala si 102 persoane au beneficiat de masurile active finantate prin bugetul asigurarilor de somaj.
23.000 şomeri în Argeş
postat la 17 octombrie 2009 - Codul muncii de GL
Loading
