Cu circa 300.000 de vehicule comercializate în 2009 şi cu circa 14.000 de salariaţi, Automobile Dacia exportă în 60 de ţări. Cu amabilitatea domnului Constantin Stroe (foto), Vice Preşedinte Automobile Dacia, vă redăm în continuare câteva comentarii ale dânsului.
Ce înseamnă Germania pentru Dacia?
Germania este în prezent prima piaţă pentru maşinile Dacia. În mod ironic, în timp ce mulţi români cumpără maşini germane de ocazie, iată că clienţii germani, reputaţi pentru exigenţa lor, sunt multumiţi să achiziţioneze maşini româneşti şi au încredere în produsele noastre. Este, cred, o lecţie care ar trebui să dea de gândit multor concetăţeni ai noştri obişnuiţi să arunce în derizoriu tot ce este românesc. Pe mine, personal, performanţa Dacia din Germania, dar şi cea din Franţa sau Italia, mă fac să fiu mândru şi trăiesc zilnic acest sentiment prin comportamentul semenilor în mediile în care activez.
Ce ne puteţi spune despre proiectul de la Titu?
Proiectul de la Titu avansează. Lucrările sunt în plină desfăşurare pentru ridicarea clădirilor şi pentru amenajarea pistelor de încercare. În toamna anului viitor prima fază a proiectului va fi operaţională. Atunci când va fi terminat, centrul tehnic de la Titu va fi cel mai mare centru de acest gen al Grupului Renault din afara Franţei şi singurul din întreaga Europă Centrală şi de Est. Personal trăiesc un sentiment de mare satisfacţie deoarece dupa uzina DACIA căreia am reuşit să-i dau o bună direcţie pentru viitor, viaţa mi-a rezervat şansa să contribui direct la acest important obiectiv care va oferi 3.000 de locuri de muncă în marea lor majoritate pentru tineri absolvenţi de învăţământ superior.

