Administraţia Domeniului Public Piteşti şi Serviciul de Salubritate Stradală al municipiului se pregătesc pentru acţiunile de deszăpezire, fiind anunţate iminente căderi de ninsori în perioada care urmează. Pentru prima oară, deszăpezirea străzilor şi trotuarelor din oraş va fi efectuată nu doar de Administraţia Domeniului Public (ADP) şi de o altă instituţie a municipalităţii, nou înfiinţatul Serviciul de Salubritate Stradală care funcţionează în cadrul Administraţiei Pieţelor. ADP va acţiona cu mijloace mecanizate (25 de utilaje sunt pregătite să intervină în orice moment), iar Serviciul de Salubritate Stradală va asigura echipele de muncitori necesare la deszăpezire. ADP are deja stocuri de peste 1 000 de tone de material antiderapant format din amestectul între sare şi nisip şi 10 tone de clorură de calciu, soluţie care va fi utilizată pentru curăţarea platourilor pietonale şi a scărilor.
Sursa: ziarul TOP

