AJOFM Argeş este în căutarea unei firme specializate care să ofere servicii de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, în rândul şomerilor şi studenţilor. Firma specializată va încasa de la AJOFM Argeş peste 1,6 miliarde lei vechi.
Serviciile de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, au ca scop creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la AJOFM Argeş, care au depus cerere în vederea acordării de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri.
După acordarea acestor servicii, participanţii vor fi capabili să descopere acţiunile eficiente pentru depăşirea obstacolelor în activităţile de conducere a unei afaceri. Participantul va avea posibilitatea să-şi perceapă propria creştere şi să dezvolte o nouă abordare a vieţii, din perspectiva unui întreprinzător. Această investiţie de efort îl forţează pe participant să-şi vadă oportunităţile antreprenoriale.
Serviciile furnizate includ : servicii de bază şi servicii specializate.
Serviciile de bază cuprind : informare, consultanţă şi instruire.
Serviciile specializate : se vor acorda individual sau în grup, în funcţie de opţiunile şi nevoile solicitanţilor şi includ :
1.consultanţă individuală (asistenţă tehnică în procesul înfiinţării unei firme; elaborarea actului constitutiv; stabilirea obiectului de activitate; înregistrarea persoanei juridice sau fizice; încheierea de contracte; legalizări de acte; elaborarea planului de afaceri)
2.instruire antreprenorială (consiliere pe probleme financiare, juridice, contabile, manageriale şi de marketing, tehnici de vânzare, întocmirea planului de afaceri), alte servicii de consultanţă.
Serviciile furnizate includ, dar nu sunt limitate la:
- evaluarea aptitudinilor şi abilităţilor participantilor în vederea demarării unei afaceri;
- conştientizarea - participanţii sunt încurajaţi să îşi răspundă la întrebarea cine sunt, să îşi autoevalueze valoarea, personalitatea, motivaţia, capacităţile şi resursele personale;
- acceptarea - în care fiecare îşi recunoaşte punctele tari şi pe cele slabe;
- fixarea obiectivelor - dezvoltarea clarităţii scopurilor în atingerea obiectivelor pe termen scurt sau lung, din viaţă;
- strategia sau Planul de acţiune - sunt orientate spre ridicarea nivelului de cunoştinţe despre economie şi decizia antreprenorială;
- experienţa nemijlocită - în care se pune accentul pe "a face"; experienţele de învăţare structurată şi crearea de situaţii "ca în viaţa reală" contribuie la construirea experienţei, în care strategiile sunt testate, evaluate şi modificate;
- transformarea şi forţa de acţiune - în care competenţele însuşite se constituie într-un model care uneşte punctele tari şi pe cele slabe ale personalităţii, cu obiectivele fixate.
OBIECTIVELE SERVICIILOR
Serviciile de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri se acordă gratuit, la cerere:
- persoanelor prevăzute la art. 16 din Legea nr.76/2002, modificată şi completată, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă;
- persoanelor care au calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor pentru şomaj, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care au calitatea de asigurat;
- studenţilor care solicită acordarea de credite cu dobândă avantajoasă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, conform art. 86 alin. (4) din Legea nr. 76/2002, modificată şi completată.

