Acţiunea pauliană sau revocatorie

În conformitate cu articolul 975 codul civil creditorii pot, în numele lor personal  , să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Aşadar, acţiunea pauliană este acea acţiune, prin care creditorul solicită revocarea sau desfiinţarea judiciară a actelor încheiate de debitor în frauda drepturilor sale. De aceea, ea se mai numeşte şi acţiune revocatorie.
Prin urmare, acţiunea pauliană este un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecţia intereselor creditorilor împotriva fraudei debitorului.
Prin acţiunea pauliană poate fi cerută desfiinţarea oricărui act juridic, cu titlu oneros sau gratuit, prin care debitorul a micşorat gajul general al creditorilor, cum ar fi : înstrăinări de bunuri, cesiuni de drepturi, constituiri de ipoteci, remiterea de datorii, radierile de drepturi tabulare, tranzacţii. Prin acţiunea pauliană, pot fi atacate şi hotărârile judecătoreşti rămase definitive, prin care debitorul s-ar fi lăsat obligat  în urma unei înţelegeri frauduloase încheiata cu adversarul său.
De asemenea, creditorii unui moştenitor pot cere revocarea actului de renunţare la moştenire, precum şi actului de acceptare a unei succesiuni insolvabile, făcut în frauda drepturilor lor. În schimb, actele prin care debitorul refuză să se îmbogăţească, nu pot fi revocate, cum este acceptarea unei donaţii.
Nu pot fi revocate pe calea acţiunii pauliene următoarele acte:
a) actele care privesc drepturile personale nepatrimoniale;
b) actele privitoare la drepturile patrimoniale care implică o apreciere personală, de ordin subiectiv a debitorului;
c) actele referitoare la drepturi patrimoniale neurmăribile;
d) actele prin care debitorul angajează noi datorii;
e) actele de împărţeală a unei succesiuni.
Pentru ca acţiunea pauliană să fie admisibilă se cer întrunite următoarele condiţii:
1. creanţa celui care exercită acţiunea pauliană trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.
De asemenea, în principiu, acţiunea pauliană poate fi introdusă numai de creditorii anteriori actului a cărui revocare se cere, pentru faptul că în  momentul încheierii sale creditorul posterior nu avea un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
2. actul respectiv să fi fost încheiat în frauda drepturilor creditorului, adică să-i fi cauzat un prejudiciu. Prejudiciul constă în faptul că prin acel act debitorul şi-a provocat o stare de insolvabilitate sau şi-a agravat insolvabilitatea existentă. Dovada insolvabilităţii debitorului trebuie făcută de creditor. Creditorul nu trebuie să dovedească insolvabilitatea debitorului atunci când acesta din urmă este în stare de faliment sau de insolvabilitate notorie.
Insolvabilitatea debitorului trebuie să fie o consecinţă directă şi exclusivă a actului atacat; prin urmare, acţiunea pauliană este inadmisibilă dacă insolbabilitatea a fost provocată de un caz fortuit, posterior încheierii acelui act, chiar dacă respectivul caz fortuit nu ar fi fost suficient pentru a produce această consecinţă în patrimonial debitorului.
3. frauda debitorului. Noţiunea de fraudă a debitorului este controversată. Astfel, apreciem că pentru existenţa fraudei este suficient ca debitorul să fi cunoscut că prin încheierea actului îşi provoacă sau agravează insolvabilitatea, cauzând un prejudiciu creditorilor săi.
4. complicitatea terţului dobânditor la frauda debitorului. Această condiţie este necesară doar în cazul în care creditorul cere revocarea unui act cu titlu oneros încheiat de debitorul său cu un terţ.
În cazul actelor cu titlu gratuit, condiţia complicităţii terţului nu este necesară. Prin revocarea actului, terţul dobânditor nu are nimic de pierdut, de vreme ce nu a plătit un echivalent.
Nu trebuie ignorat faptul că uneori terţul dobânditor înstrăinează, între timp, bunul ce i-a fost transmis, altei persoane. Într-o astfel de ipoteză, subdobânditorul va avea acelaşi tratament juridic ca autorul său.
Dacă acţiunea pauliană este admisă de instanţa de judecată, actul juridic atacat va fi revocat. Revocarea are loc numai în limitele necesare realizării dreptului de creanţă al creditorului reclamant. Revocarea actului operează exclusiv în raporturile dintre creditor şi terţ. Lucrul se întoarce în patrimonial debitorului numai printr-o ficţiune grefată pe raporturile dintre creditor şi terţul dobânditor.
Revocarea actului atacat profită numai creditorului sau creditorilor care au introdus acţiunea. Aşadar, acţiunea pauliană are caracter individual. Fără îndoială, acţiunea pauliană este o acţiune personală. Creditorul care o exercită nu invocă un drept al debitorului asupra bunului obiect al actului juridic atacat, ci un drept propriu; acest drept are caracter personal, deoarece legea nu le acordă creditorilor, pe temeiul gajului general, un drept real asupra bunurilor debitorului.
Acţiunea pauliană este menită să asigure repararea prejudiciului cauzat creditorului. Revocarea actului nu este un scop în sine. Ea este mijlocul adecvat de reparare a prejudiciului cauzat creditorului prin încheierea actului fraudulos de către debitor cu terţul dobânditor.