Administraţia Domeniului Public Piteşti (ADP) a cheltuit în acest an cu acţiunile de deszăpezire, până acum, suma de 88 500 de lei. Până acum au fost consumate 6,5 tone de motorină pentru maşinile şi utilajele necesare la deszăpezire, motorină în valoare totală de 22 500 de lei, şi 600 de tone de material antiderapant în valoare totală de 66 000 de lei. Este vorba de motorina şi antiderapantul utilizate de la debutul acţiunilor de deszăpezire (inclusiv anti-polei), acţiuni care au fost demarate pe 9 decembrie. Administraţia Domeniului Public a mai anunţat ieri că 14 arbori au fost doborâţi la Piteşti de zăpada din ultimele două zile, fără însă a se înregistra pagube sau victime. Pentru a putea face tuturor acţiunilor de deszăpezire, condu-cerea ADP a fost nevoită să îi cheme la serviciu şi pe unii dintre angajaţii trimişi în concediu forţat fără plată în această perioadă, conform legii privind reducerea cheltuielilor bugetare.
Sursa: ziarul TOP

