Urmare numeroaselor sesizări ale cetăţenilor privind sumele de plată pentru energia termică calculată şi afişată la nivelul asociaţiilor de proprietari, Primăria Municpiului Piteşti împreună cu SC Termo Calor Confort S.A. organizează o serie de instruiri cu administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari din municipiul Piteşti.
La prima instruire din data de 24.02.2011 de la sediul Primăriei Municipiului Piteşti au participat un număr de 70 de administratori şi preşedinţi de asociaţii de proprietari din cartierele Găvana, Nord şi Tudor Vladimirescu.
Pentru instruirea de astăzi, 03.03.2011, ora 17.00 , care va avea loc la sediul Primăriei municipiului Piteşti, au fost invitaţi un număr de 80 de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din cartierele Războieni, Craiovei, Exerciţiu, Banat.
Scopul acestor întruniri este acela de a informa conducerea asociaţiilor de proprietari cu privire la o repartizare corectă a consumului de energie termică prin respectarea prevederilor legale ale Ordinului A.N.R.S.C 483/2008. Prioritară, în acest sens, este inventarierea tuturor corpurilor de încălzire şi a coloanelor de distribuţie din apatamente şi din spaţiile comune.
Ţinând cont de faptul că în marea majoritate a blocurilor de locuinţe există două sisteme de încălzire (sistemul centralizat de încălzire şi sistemul individual-centrală de apartament), pentru o repartizare echitabilă a costurilor de încălzire, este necesară determinarea suprafeţelor echivalente termic (SET).
Toate asociaţiile de proprietari au obligaţia să stabilească pe baza măsurătorilor SET, atât pentru consumatorii din sistemul de alimentare centralizat cât şi pentru cei deconectaţi, contribuţiile aferente părţilor comune.
Tag: inventariere, spaţii, comune, piteşti, termoficare, căldură

