În acest week-end, Poliţia Municipiului Curtea de Argeş a fost sesizată de un tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Muşăteşti, sat Costeşti-Vâlsan, jud. Argeş, cu privire la faptul că este şantajat cu acte de violenţă de persoane necunoscute, şi că ar urma să dea suma de 1000 lei.
A fost organizată echipa de flagrant, constatându-se că cele sesizate nu se confirmă. În urma activităţilor desfăşurate s-a stabilit că cel în cauză avea de restituit către o terţă persoană suma de 1000 lei, pe care o împrumutase anterior şi pe care a pierdut-o la jocuri electronice tip poker.
Pentru alarmarea nejustificată a organelor de poliţie, tânărul a fost sancţionat contravenţional.

