Sesiunea extraordinară a Camerei a fost declarată încheiată după adoptarea Legii ANI, în condiţiile în care Comisiile de Buget, Finanţe şi Juridică au decis să amâne pentru toamnă finalizarea discuţiilor pe cele două propuneri legislative liberale care se mai aflau pe ordinea de zi a plenului.
Deputaţii din Comisia Buget, Finanţe şi Comisia Juridică au decis, luni după-amiază, la propunerea PDL, să amâne pentru sesiunea din toamnă finalizarea discuţiilor pe cele două propuneri legislative liberale privind o serie de măsuri economice anticriză, şi adoptarea unor rapoarte.
Propunerea de amânare a fost formulată de deputatul PDL Petru Călian care a invocat corelarea cu prevederile directivei menţionate, decizia fiind luată cu 28 de voturi "pentru" şi 20 de voturi "împotrivă".
După anunţarea votului la Legea ANI, Anastase le-a mulţumit deputaţilor pentru participare, menţionând că se vor revedea în plen în sesiunea din toamnă.
PNL a promovat în Parlament două soluţii de natură să relanseze activitatea economică în mediul privat: reducerea datoriilor statului către agenţii economici şi reducerea unor taxe şi impozite, precum introducerea TVA de 5% în domeniul construcţiilor. Acest fapt demonstrează că mediul privat din România se poate baza doar pe liberali, singurul partid care îi reprezintă interesele.
PDL, prin parlamentarii săi, a sabotat în permanenţă adoptarea acestor măsuri.
Chiulul deputaţilor PDL de la şedinţa Comisiilor juridică şi de buget-finanţe confirmă faptul că guvernarea Băsescu - Udrea - Boc este complet dezinteresată de relansarea activităţii economice în mediul privat. Singura preocupare a guvernării Băsescu - Udrea - Boc este sufocarea mediului privat cu taxe şi impozite în scopul de a aduna cât mai mulţi bani la bugetul de stat, bani dirijaţi către clientela politică a PDL.
Amânarea soluţiilor propuse de PNL de către comisiile de buget-finanţe şi juridică reprezintă o şansă ratată pentru ca activitatea economică din mediul privat să se revigoreze cât mai repede.
Incompetenţii din guvernarea Băsescu - Udrea - Boc nu reuşesc să înţeleagă faptul că un mediul privat paralizat înseamnă în realitate mai puţini bani la bugetul de stat. Actualii guvernanţi refuză să-şi respecte până şi angajamentele pe care singuri şi le-au luat în faţa FMI, printre care se numără reducerea arieratelor din economie.
Ca reprezentant al intereslor clasei mijlocii productive din România, PNL va face uz de presiunea publică, cu precădere a mediului privat, pentru ca soluţiile liberale de relansare a economiei reale să fie promovate în Parlament.
De aceea, alături de preşedintele Crin Antonescu şi ceilalţi parlamentari liberali, voi depune în această toamnă, la Parlament, zecile de mii de semnături ale cetăţenilor care susţin măsurile liberale în cadrul campaniei Noi facem economie.
Deputat de Argeş, al Partidului Naţional Liberal,
Andrei Dominic Gerea

