Google+

Twitter

Facebook

Blog

Feed

Bookmark and Share

 






 
Caută articole
 


 
 
 
 
 


 
Coduri poştale
 
Judeţ:

Localitate:

Stradă:


Caută după cod poştal:

 
 
 
 
REDACŢIA
 
Director General
Ionuţ Petculescu


Director Marketing
Ionela Iconaru



Departamente
Publicitate
Grafică şi DTP
Fotografii
Distribuţie

Tel: 0771 241 068
E-mail: ghidullocatarului(put the 'at' sign here)yahoo.com
 
 
 
 

Andrei Gerea şi-a depus bilanţul

postat la 29 noiembrie 2010 - Actualitate de Deputat de Argeş - Andrei Gerea

Dat fiind angajamentul pe care mi l-am luat în faţa piteştenilor şi nu numai, la împlinirea a doi ani din actualul mandat de parlamentar, mă simt dator să vă informez, punctual, asupra activităţii desfăşurate până în prezent. Activitatea mea de parlamentar nu este un secret pentru nimeni, aceasta fiind reflectată de mijloacele mass-media şi putând fi consultată pe site-ul Camerei Deputaţilor.


Acest raport îşi propune să vă aducă la cunoştinţă faptele aflate în spatele celor 13 moţiuni, 46 de declaraţii politice, 15 proiecte legislative şi multe amendamente la legea bugetului, al căror cosemnatar sunt.
Principiul călăuzitor în activitatea mea parlamentară a fost şi este reprezentarea concretă şi cât mai susţinută a judeţului şi a populaţiei, prin cunoaşterea şi implicarea în rezolvarea problemelor comunităţii, potrivit competenţelor legale, principiu reflectat şi în cele 55 de luări de cuvânt în 52 de şedinţe ale Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din care fac parte ori în plen, 350 de întrebări sau interpelări şi peste 1000 de corespondenţe oficiale uzuale realizate până acum.


Corespondenţa oficială uzuală şi, mai ales, întrebările şi interpelările, mă situează pe locul 4 în Parlament, eu fiind cel mai activ dintre parlamentarii argeşeni şi cei liberali la acest capitol esenţial de activitate.
În ceea ce priveşte sursele de cunoaştere ale problemelor cetăţenilor, corespondenţa cu instituţiile centrale şi locale, preponderent cu edilii locali, materialele din presă dar şi sesizările de la cetăţeni în urma discuţiilor cu aceştia, au avut un rol primordial.


Alături de echipa mea de la cabinetul parlamentar şi de consilierii locali şi judeţeni ai Partidului Naţional Liberal m-am aplecat asupra multor probleme de larg interes local şi judeţean. Chiar dacă colegiul parlamentar pe care îl reprezint cuprinde doar Piteşti Nord, Bascov şi Băbana, am sprijinit în aceeaşi măsură toate comunităţile locale din Argeş, indiferent de culoarea politică a edililor ce le conduc.
Printre problematica abordată se numără riscul seismic, alunecările de teren şi protecţia contra inundaţiilor, alimentarea cu apă potabilă, electrificarea şi alimentarea cu gaze naturale, construirea sau reabilitarea unor aşezăminte culturale, lăcaşe de cult şi restaurarea monumentelor istorice. Aceste probleme au fost identificate în tot judeţul şi anume: Aninoasa, Arefu, Băbana, Bălileşti, Bârla, Berevoieşti, Bogaţi, Boteni, Bughea de Jos, Câmpulung Muscel, Corbi, Curtea de Argeş, Davideşti, Domneşti, Dragoslavele, Godeni, Hârseşti, Hârtieşti, Izvoru, Lereşti, Lunca Corbului, Mărăcineni, Merişani, Miceşti, Mihăeşti, Mioveni, Moşoaia, Muşăteşti, Pietroşani, Râncăciov, Rucăr, Săpata, Stolnici, Suseni, Ţiţeşti, Topoloveni, Vultureşti.


De asemenea, infrastructura judeţului a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru activitatea mea parlamentară ceea ce m-a determinat să fac numeroase demersuri pentru reabilitarea drumurilor şi podurilor (DN 7, DN 7 D, DN 73, DN 73 C, DN 73 D, DN 65 A, 67 B, podurile de la Dârmăneşti, Lereşti, Mioveni, Piscani, pasajele de la Bascov şi Ştefăneşti), reabilitarea drumurilor locale (DJ 732 C, DC 128, DC 97 A), îmbunătăţirea condiţiilor de trafic rutier (Piteşti), construirea autostrăzii Piteşti - Sibiu şi a căii ferate Vâlcele - Râmnicu Vâlcea, refacerea infrastructurii feroviare, conservarea şi valorificarea gărilor şi cantoanelor CFR (Borleşti, Merişani, Vâlcele), siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, calitatea materialului antiderapant, plantarea perdelelor de vegetaţie şi montarea panourilor parazăpezi.


Printre priorităţile mele s-au numărat şi dezvoltarea potenţialului turistic al judeţului (în Piatra Craiului şi Făgăraş), a turismului balnear şi agroturismului, subiect în strânsă legătură cu protecţia mediului (situri contaminate, recuperarea deşeurilor, arii protejate, ecologizarea Cheilor Dâmbovicioarei), a pădurilor (Trivale, programul SUMAL, înăsprirea sancţiunilor în domeniul silvic), irigaţiile, desecările şi împăduririle.

Ca liberal şi membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, am atras atenţia guvernului, prin interpelări şi declaraţii politice, asupra unor probleme cu care se confruntă economia subliniind ca soluţii reducerea taxelor şi impozitelor, rambursarea TVA, îmbunătăţirea climatului economico-social şi a mediului de afaceri, reducerea unor posturi de conducere în administraţia publică centrală şi justiţie (M.F.P., M.A.I., M.C.P.N., M.D.R.T., M.S., C.S.M., C.N.A.D.N.R. S.A.), luarea de măsuri anticriză şi reducerea şomajului, aducând reglementări legislaţiei în vigoare (legea nr.230/2007, legea nr.215/2001, OUG nr.156/2007, OUG nr.85/2008, OUG nr.34/2009, OUG nr.58/2010, OMF nr.2281/2009, OMECT nr.5132/2009, contractele de asigurare obligatorie a locuinţelor). De asemenea, am solicitat organismelor abilitate să ia măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale (în panificaţie, comerţ, reabilitarea termică a blocurilor de locuit), a contrabandei cu ţigări, a transportului neautorizat de persoane şi pentru sporirea controlului calităţii în servicii de desfacere a produselor alimentare.
Pe parcursul ultimilor doi ani mi-au fost aduse la cunoştinţă o serie întreagă de probleme din cadrul sistemului sanitar. În vederea soluţionării acestor probleme, am solicitat sprijinul ministerului de resort pentru implementarea unor programe (în cardiologie, oncologie, diabetologie, transplant celule stem ori telocite, vaccinări) şi investigaţii medicale pentru populaţie, dotarea cu ambulanţe, aparatură şi finanţarea costurilor unor unităţi medico-sanitare (Piteşti, Vedea) precum şi sprijinirea tratamentului minorilor bolnavi şi a persoanelor cu handicap.

Tinerii sunt un bun, o valoare, nu o problemă ce trebuie rezolvată. Tinerii înseamnă dinamism, iniţiative, spontaneitate, prospeţime, curaj, optimism. De aceea am depus eforturi susţinute pentru reabilitarea şcolilor şi taberelor şcolare (Băbana, Bughea de Jos, Ciofrângeni, Corbeni, Dârmăneşti, Drăganu, Lunca Corbului, Nucşoara, Ştefan cel Mare, Tigveni), construirea de grădiniţe (Piteşti, Băbana, Rucăr), şi a bibliotecilor şcolare, alocarea de microbuze şcolare dar am şi atras atenţia forurilor abilitate asupra riscului comercializării şi consumului de produse etnobotanice.
Activitatea desfăşurată înca din mandatul trecut mi-a adus renumele de deputatul pensionarilor. De aceea, şi mandatul acesta am continuat sprijinirea pensionarilor pentru recalcularea pensiei, obţinerea biletelor de tratament şi eventuala decontare a tichetelor CFR neutilizate de aceştia.

O mare parte a activităţii mele ca şi parlamentar mi-am dedicat-o municipiului Piteşti. Printre problemele de larg interes pe care m-am axat se numără obţinerea compensaţiei la energia termică, reabilitarea sediilor instituţiilor de utilitate publică (Oficiul Poştal nr.1 Piteşti), a sălilor de sport, a staţiilor de transport în comun, iluminatul public, amenajarea şi reamenajarea spaţiilor verzi, parcuri, locuri de agrement şi de joacă pentru copii, taxiuri specifice pentru persoanele cu handicap fizic (dar şi pentru Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni), curăţenia publică, amplasarea de coşuri de gunoi şi compostoare electronice pe mijloacele de transport în comun, probleme ale asociaţiilor de proprietari, reabilitarea trotuarelor şi aleilor, îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli şi a activităţii unor instituţii (Filarmonica Piteşti).

Consider că activitatea mea demonstrează că sunt un om politic care îşi ţine promisiunile. În calitate de parlamentar aflat la al doilea mandat de deputat, intenţionez să îmi respect promisiunile făcute precum şi jurământul dat la învestire, prin implicare şi găsirea de soluţii concrete la problemele pe care cetăţenii le întâmpină.
De aceea, vă reînnoiesc invitaţia de a ne vizita cu orice problemă la biroul parlamentar, de luni până vineri, între orele 10.00 - 17.00, unde mă puteţi găsi pe mine sau pe consilierii mei.


Deputat de Argeş al Partidului Naţional Liberal
Andrei Gerea

 
 


 
Video
 
 


 
Cine s-ar descurca mai bine ca primar al Pitestiului?
 
 Tudor Pendiuc
 Stefan Ciocanel
 
 
 
Ce vrei să dezbatem?
 
 
E-mail-ul tău:
 
 
Adaugă un anunţ
 
Titlu:


Categoria:


Conţinut:
 

Cod de siguranta:




 
 
Newsletter
 
 
E-mail-ul tău:


 
 
Telefoane utile
 
Primaria Pitesti - 0248.213.994
Consiliul Judetean Arges - 0248.210.056
Prefectura Arges - 0248.217.800
CAS Arges - 0248.285.928
Finante Arges - 0248.211.511
Agentia Regionala de Mediu Pitesti - 0248.213.099
Agentia Judeteana Protectia Mediului Arges - 0248.213.200 / 0348.401.989
Garda de Mediu Comisariatul Regional Arges - 0248.213.049 / 0348.807.112
Inspectoratul Teritorial de Munca Arges - 0248.223.408
Directia Sanitar Veterinara si Pentru Siguranta Alimentelor a Judetului Arges - 0248.211.199
Inspectoratul Pentru Protectia Consumatorului Oficiul Arges - 0248.222.960
Directia Judeteana Pentru Sport Arges - 0248.221.920 / 0348.445.365
Casa de Cultura a Studentului - 0248.216.882
Directia Judeteana Pentru Cultura , Culte si Patrimoniu Cultural National - 0248.220.833
Directia Judeteana de Statistica Arges - 0348.807.310
Agentia Judeteana Pentru Ocuparea Fortei de Munca Arges - 0248.222.415 / 0248.222.421
Casa Judeteana de Pensii Arges - 0248.222.394 / 0248.218.560
Oficiul de Cadastru Arges - 0348.401.680 / 0248.221.855
Garda Financiara Arges - 0248.222.150
Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Arges - 0248.219.168 / 0348.401.920
Inspectoratul Scolar Judetean Arges - 0248.218.319
Spitalul de Pediatrie Pitesti - 0248.220.800
Politia Comunitara Pitesti - 0248.210.230
Politia Municipiului Pitesti - 0248.607.009
Sectia 1 Politia Pitesti - 0248.210.300
Sectia 2 Politia Pitesti - 0248.213.799
Sectia 3 Politia Pitesti - 0248.250.283
Sectia 4 Politia Pitesti - 0248.287.711
Sectia 5 Politia Pitesti - 0248.607.000
Politia Municipiului Campulung - 0248.512.100
Politia Municipiului Curtea de Arges - 0248.721.519
Politia Orasului Costesti - 0248.672.250
Politia Orasului Mioveni - 0248.261.499
Politia Orasului Topoloveni - 0248.666.550
Politia Orasului Stefanesti - 0248.265.185
Cabinet Parlamentar - Deputat Andrei Gerea - 0348.401.384
Cabinet Parlamentar - Deputat Mircea Draghici - 0248.223.188
Termo Calor Confort Pitesti - 0248.222.956
 
 
 

Loading

 
Copyright 2012 © Ghidul Locatarului  |  Sitemap  |  Web design by Roweb Development