Incompetenţă în sistemul bancar!
Aţi pus vreodată la îndoială seriozitatea unei bănci mari, de renume? Ei bine, eu unul, nu m-am gândit vreodată că cei din spatele ghişeului pot fi atât de incompetenţi. Cu atât mai mult mă miră faptul că au dat-o în bară cei de la marele brand
. Şi să vă spun şi de ce
au clacat. Unu, pentru că nu au angajaţi pe măsura lăudăroşeniei. Cu siguranţă, nu este singurul caz de acest gen, dar ni se pare destul de grav şi vi-l relatăm şi dumneavoastră pentru a nu cădea pe viitor în astfel de capcane.
Cum a început totul?
Ca un client fidel al băncii, până în ziua cu pricina, cu conturi atât pe persoană fizică cât şi juridică m-am prezentat într-o zi frumoasă la ghişeul unei agenţi a băncii din Piteşti pentru a ridica nişte bani din contul personal. Din contul făcut pe persoană fizică. Ei bine, le-a spus frumoaselor fete de la ghişeu, (frumoase şi atât nu şi deştepte), că doreşte să ridice o sumă de bani din contul de persoană fizică. Zis şi făcut Fetele au OPERAT, numai că banii nu i-au fost daţi clientului din contul pe care l-a precizat. Cum e oare posibil? Ei bine, nici clientul nu a ştiut de această operaţiune neautorizată până nu l-a sesizat contabila de la firma care a observat tranzacţia că nu avea în spate nici un document oficial. Ştiţi ce au făcut frumoasele şi atât fete? Odată au făcut un transfer de bani din contul personal în contul firmei, fără a avea la bază un ordin de plată. Apoi, au dat banii clientului din contul de firmă fără ca acesta să completeze un formular de retragere numerar specific pentru firme, şi fără atenţie, FOARTE GRAV să pună vreo ştampilă a firmei pe vreun document.
Abracadabra!
Păi ce să credem de aici dragi cititori, că azi putem avea o sumă de bani în cont
mâine nu
. Tot ce am putut face a fost să vă atenţionăm şi tot ce ne mai rămâne de făcut este să vă recomandăm, spre a nu avea surprize, să începeţi să vă verificaţi şi dumneavostră conturile. Vă daţi seama că oricine ar fi putut retrage banii dacă nu a fost nevoie de nicio ştampilă. Sincer să fiu, nu mică mi-a fost mirarea când am auzit si de ultimele fraude petrecute de diferite persoane la unele bănci.
