Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate ca urmare a incendierii miriştilor şi a acţiunilor de igienizare a terenurilor, aducem la cunoştinţa proprietarilor şi a deţinătorilor cu orice titlu, următoarele:
- Arderea miriştilor, a resturilor vegetale de pe terenuri şi a tufişurilor este permisă numai cu acordul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi numai după informarea, în prealabil, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi a Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu;
- În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.
Nerespectarea acestor măsuri poate avea ca efect extinderea incendiilor pe suprafeţe mari de teren, proprietăţi sau fonduri forestiere, distrugerea de bunuri materiale şi afectarea mediului, atrăgând răspunderea celor în culpă.

