Se anunţă un week-end incendiar la Arefu, cu ocazia celei de-a doua ediţii a "Dracula Fest". Astfel, sâmbătă va avea lco un spectacol în Poiana Măgurea care va reuni cele mai cunoscute formaţii studenţeşti din ţară. Participă trupe din centre universitare, precum şi formaţii care au în repertoriu piese cu specific medieval. Sunt organizate concursuri cu premii (aruncarea cu varza-n ţeapă, prinderea cocoşului pintenat, spartul lemnelor pentru iarnă, ridicarea cortului, trasul căruţei, alergarea-n sac spre coşul cu de-ale gurii, etc).
În poiană, vor fi amplasate standuri cu produse tradiţionale, unde se vor prepara mâncăruri specifice zonei, un loc destinat echitaţiei, cu ponei şi cai, altul pentru amplasarea grătarelor şi comercializarea diverselor produse ale comercianţilor invitaţi, o zonă de parcare. La lăsatul serii se pune în funcţiune iluminatul arificial, iar la ora 22 se aprind şapte focuri de tabără care simbolizează cele şapte familii de moşneni arefeni care l-au ajutat pe Vlad Drăculea în momente de cumpănă.

