În urma numeroaselor solicitări adresate instituţiei ITM Arges referitoare la comunicarea şi cercetarea evenimentelor la locul de muncă vă comunicăm că potrivit prevederilor art. 5 lit. f, din Legea nr. 319/2006, legea securităţii şi sănătăţii în muncă, evenimentul este accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispăruta sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune. Acesta va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice alta persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
- Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, toate evenimentele aşa cum sunt definite mai sus;
- asiguratorului, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
- organelor de urmărire penală, după caz.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează:
- de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
- de către ITM Argeş, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată prin decizie, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
- de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
- de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.
Necomunicarea, de îndată, la ITM Argeş a oricărui eveniment care se produce în unitate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei.
Aşa trebuie să procedăm cu accidentele de muncă
postat la 10 decembrie 2008 - Codul muncii de GL
