Piteştiul are uriaşa şansă de a accesa 38,8 milioane Euro, bani nerambursabili prin programul operaţional regional. Ideile lui Pendiuc de a investi banii sunt de apreciat, numai că echipa de "specialişti" care a întocmit proiectele de finanţare lasă de dorit. Din cauză că proiectele nu au fost însoţite de toate documentaţiile necesare, ADR Sud Muntenia, organismul care verifică eligibilitatea proiectelor, a solicitat foarte multe clarificări. Păi cu astfel de specialişti la care domnul primar "ţine" riscăm să pierdem milioane de euro.
Ce greşeli s-au făcut ?
- activităţi care trebuiau să aibă aceeaşi durată aveau timp de execuţie diferiţi;
- nu s-au corelat achiziţiile publice cu bugetul proiectului;
- "Certificarea cererii de finanţare" nu a fost completată cu data;
- nu s-au transmis toate CV-urile şi fişele de post ale echipei de management;
- nu s-a clarificat lungimea totală de străzi care se doreşte a fi modernizată (în cererea de finanţare apare o lungime de 3.920 m iar în certificatul de urbanism 4.505 m).
Pentru astfel de erori minore (doar câteva pe care le-am enumerat) Piteştiul riscă să piardă finanţări importante. Oare aceştia sunt bugetarii pe care îi plânge Pendiuc că nu trebuie să fie daţi afară?

