Lucrările de reabilitare a Căminului Social din oraşul Mioveni au început în luna noiembrie a anului trecut şi au fost finalizate la începutul lunii ianuarie 2011, acestea fiind atribuite în urma licitaţiei unui constructor din Bucureşti.
Izolaţia termică de la Căminul Social este o soluţie nouă, modernă de placare a suprafeţelor exterioare a pereţilor cu materiale de ultimă generaţie. Diferenţa faţă de o izolaţie termică clasică este aceea că materialul de izolare termică este format din panouri de tip sandwich, de spumă poliuretanică prinsă între 2 preţi de aluminiu, iar partea de faţadă a panourilor este vopsită în câmp electrostatic, conferind acesteia rezistenţă la factorii de mediu.
De asemenea realibilitarea a constat şi în înlocuirea tâmplăriei clasice cu ferestre de tip termopan şi refacerea hidroizolatiei terasei (acoperişului).
Avantajele unei astfel de lucrări de anvelopare sunt:
- nu permite trecerea apei, dar permite trecerea vaporilor de apă datorită microporozităţii sale (peretele poate inspira şi expira aer umed);
- stabilitatea dimensională în condiţii specifice de temperatură şi umiditate;
- cu cât placa de polistiren are grosimea mai mare, cu atât rezistenţa termică este mai mare şi astfel mai puţină caldură se va pierde prin fiecare metru pătrat;
- conductivitatea termică are o valoare redusă;are cel mai bun raport rezistenţă termică/cost.
Ca şi investiţie pe anul 2011, Primăria oraşului Mioveni are în vedere un proiect de îmbunătăţire a sistemului de producere a agentului termic şi preparare a apei calde pentru căminul social. Investiţia va viza montarea de sisteme solare care să diminueze consumul de gaze şi implicit a plăţii facturilor cu energia termică.
