În ultimii ani, majoritatea proprietarilor de apartamente de bloc au decis să-şi reamenajeze locuinţele, spărgând diverşi pereţi din casă.
Este foarte complicat să găseşti un apartament spaţios, la o sumă mică, iar dorinţa de a avea un apartament cât mai modern îi face pe mulţi să desfiinţeze unii pereţi, pentru a câştiga spaţiu.
Este normal şi bine să îţi laşi amprenta în propria locuinţă, să o personalizezi şi să o adaptezi nevoilor şi aspiraţiilor tale. Problema apare în momentul în care faci aceste modificări fără autorizaţia necesară, deoarece rişti să pui în pericol întregul bloc, viaţa vecinilor dar şi slăbirea structurii de rezistenţă a clădirii, cât şi suportarea unor sancţiuni.
E drept că obţinerea unei autorizaţii pentru spargerea pereţilor din casă durează ceva timp şi implică puţina alergătură, însă pentru a acţiona conform legii şi pentru a trăi în siguranţă, trebuie să faci toate aceste demersuri.
Astfel, primul lucru pe care trebuie sa-l facem când dorim să spargem pereţii din apartament este acela de a obţine un certificat de urbanism.
Pe lângă acesta, aveţi nevoie de schiţa apartamentului şi de un proiect, realizat de un arhitect, cu modificările dorite.
Conform Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările ulterioare, autorizaţia de construire se eliberează pentru lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor şi instalaţiilor aferente acestora.
Este indicat să specificaţi fiecare etapă şi fiecare modificare dorită foarte clar, deoarece nu veţi mai putea schimba nimic apoi.
Tot în vederea obţinerii acestui certificat trebuie să adăugaţi la dosar şi memoriul tehnic al apartamentului şi fişele cadastrale ale acestuia.
Teoretic, obţinerea acestui certificat de urbanism (de la primăria de care aparţineţi) durează în jur de o lună de zile. În toată această perioadă vă puteţi ocupa de obţinerea avizelor necesare(în funcţie de ceea ce doriţi să modificaţi). După obţinerea acestor autorizaţii, inclusiv un contract cu o firmă de salubrizare pentru ridicarea molozului, puteţi merge cu încredere la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a-şi da acordul. Nu trebuie să uităm nici de acordul vecinilor deoarece ei trebuie să fie informaţi de cele ce vor urma să se întâmple.
Mai există posibilitatea de a lua legătura cu o firmă de arhitectură care se ocupă de acest gen de servicii.
În plus, pe lângă costurile necesare pentru obţinerea actelor în cauză, veţi fi nevoiţi să plătiţi onorariul firmei de arhitectură în cauză. Acest lucru nu poate garanta că actele vor ieşi mult mai repede, poate doar să vă scutească de foarte multe drumuri şi de timp pierdut.
Persoanele care efectuează modificări de orice natură în apartamente riscă amenzi cuprinse între 10 milioane şi un miliard de lei în funcţie de complexitatea abaterii, potrivit Legii 50, republicată.
Actele necesare pentru obţinerea unui certificat de urbanism în vederea construirii unei locuinţe sau anexe gospodăreşti sunt următoarele: copie act proprietate, chitanţă taxă, 2 planuri cadastrale scara 1/500, 2 planuri cadastrale scara 1/2000.
După ce a fost eliberat certificatul de urbanism, vor fi depuse actele pentru obţinerea autorizaţiei de construire, actul de proprietate (copie legalizată), certificat de rol, proiect pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism, certificatul de urbanism copie, contract cu o firmă de salubrizare, acordul notarial al vecinului sau al coproprietarilor (după caz), chitanţă taxă.
În conformitate cu H.G. nr. 797/2005 taxa pentru obţinerea unui certificat de urbanism este de 40 RON, iar pentru autorizaţia de construire se achită o taxă a cărei valoare este de 0,05% din valoarea trecută în proiect pentru persoanele fizice şi 1% pentru persoanele juridice, care se plăteşte la primărie.
Autorizaţii pentru modificările din casă
postat la 10 mai 2008 - Sfatul avocatului de Avocat Lavinia Manu
Loading
