GEROGIAN (nume fictiv), a sesizat Biroul Teritorial Piteşti al Avocatului Poporului cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art.51 şi art. 52 din Constituţia României revizuită, privind dreptul de petiţionare şi dreptul persoanei vătămată de o autoritate publică.
Urmare a emiterii, de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Argeş a certificatului de încadrare în grad de handicap mediu, nemulţumit, s-a adresat cu o contestaţie Comisiei Superioare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulţi. Aceasta a fost înaintată, potrivit reglementărilor legale prin intermediul Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Argeş şi a avut ca scop revizuirea deciziei.
Deoarece, până la data când s-a adresat Biroului Teritorial Piteşti a Avocatului Poporului petentului nu i-a fost comunicat nici un răspuns cu privire la modul de soluţionare a contestaţiei depuse, în temeiul art. 59 alin.2 din Constituţia României, revizuită, coroborat cu art. 4 şi art. 23 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, experţii instituţiei au solicitat Comisiei Superioare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulţi, reexaminarea situaţiei create, luarea măsurilor legale ce se impun, precum şi informarea în scris asupra modului de soluţionare.
Prin urmare, Comisia Superioară din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulţi a procedat în conscinţă şi a comunicat instituţiei Avocatul Poporului că, dosarul a fost reevaluat la data de 02.12.2009, conform contestaţiei şi, a fost emisă o nouă decizie de încadrare în grad accentuat de handicap, care a anulat concluziile Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Argeş.
În soluţionarea acestei contestaţii, s-au avut în vedere criteriile medico - psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr.762 al Ministerului Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr.1992 al Ministerului Sănătăţii Publice, publicat în Monitorul Oficial al României cu nr.885 bis/27.12.2007, potrivit cărora pentru afecţiunile prezentate, petentul justifica încadrarea în grad accentuat de handicap.
MARINICĂ (nume fictiv) a sesizat Biroul Teritorial Piteşti al Avocatului Poporului cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art.44 şi art. 51 din Constituţia României revizuită, privind dreptul la proprietate privată şi dreptul la petiţionare.
În petiţia înaintată a susţinut că s-a adresat în repetate rânduri Primăriei oraşului Ştefăneşti şi a solicitat sprijin pentru ducerea la bun sfârşit a demersurilor de punere în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, pentru o suprafeţă de 3,25 ha teren forestier, în calitate de moştenitoare a autorilor părinţii lor. Un demers similar a înaintat şi Instituţiei Prefectului Judeţul Argeş.
Pentru că, răspunsul pe care Primăria oraşului Ştefăneşti l-a formulat atât petentei cât şi instituţiei Prefectului Judeţul Argeş, a nemulţumit-o prin aceea că l-a considerat tergiversat în mod neîntemeiat s-a plâns instituţiei Avocatul Poporului.
Pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art.4 şi art.23 din Legea nr.35/1997, republicatã privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Piteşti al Avocatului Poporului a solicitat Primăriei oraşului Ştefăneşti formularea unui punct de vedere cu privire la aspectele semnalate. În soluţionarea cazului s-au cerut să se indice dacă, până la acest moment, Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti a definitivat planurile parcelare pentru suprafeţele cu vegetaţie forestieră, care ar include şi suprafaţa pusă în discuţie, cu respectarea reglementărilor art.26 din Regulamentul din 13.10.2006 privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr.634/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Primăria oraşului Ştefăneşti a răspuns Biroului Teritorial Piteşti al Avocatului Poporului, aducându-i la cunoştinţă faptul că, s-a procedat la punerea în posesie a autorului petenţilor cu suprafaţa de 3,25 ha teren cu vegetaţie forestieră, dar nu poate înainta către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş documentaţia premergătoare eliberării titlului de proprietate decât după definitivarea planului parcelar pentru terenul în cauză.

