Luni, 16 mai, actorii Luminiţa Borta, Dan Ivănesei, Cătălin Mirea, Dan Andrei şi Ania Cazan participă la Vraţa, în Bulgaria, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru, cu piesa "BELVEDERE" de Ana Maria Bamberger, în regia lui Dan Tudor;
Marţi, 17 mai, de la ora 19.00, se va juca piesa "SERAFIC SHOW" de Ion Popa, în regia lui Emilian Cortea. Dirijor: Dan Dimitriu; Coregrafie: Dorin Oancea; Scenografie: Miruna Varodi. În distributie: George Gentea, Mihai Nistor, Ionuţ Oanţă, Puiu Mărgescu, Diana Nica, Armanca Serac, Claudia Zamfir, Constantin Nica, Nina Crulicovschi, Iulia Pupezescu, Claudia Zamfir, Marius Bălan, Robert Chelmuş, Cristina Neacşu;
Miercuri, 18 mai, de ora 19.00, se va pune în scenă piesa "O MIREASĂ DE ÎMPRUMUT" de Astrid Lindgren, regia artistică Zoltan Schapira şi psihodesign dr. Olivia Costea;
Joi, 19 mai, de la ora 19.00, puteţi viziona "SERAFIC SHOW", piesa lui Ion Popa, în regia lui Emilian Cortea. De la ora 18.00, actorii teatrului vor juca la Curtea de Argeş, la Casa de cultură, piesa "PUŞLAMAUA" de Pierre Chesnot, în regia artistică a lui George Motoi, regia tehnică fiind semnată de Paul Romano;
Vineri, 20 mai, de la ora 10.00, cu ocazia Zilelor Piteştiului, actorii teatrului vor interpreta o scenetă istorică lângă statuia lui Mircea cel Bătrân, iar de la ora 12.00, spectatorii vor putea vedea piesa "SERAFIC SHOW". Piesa "DUMINICĂ LA ORA 3" de Ana Maria Bamberger, în regia lui Matei Varodi, se va juca de la ora 18.00, la sala Studio 125. Din distribuţie fac parte actriţele Wilhelmina Cîta şi Carmen Roxin;
Sâmbătă, 21 mai, de ora 18.00, Dan Ivanesei, Petrişor Stan, Radu Coriolan, Jean Roxin, Gabriel Gheorghe, Dan Andrei, Petrică Dumitrescu, Iulia Şerban, Luminiţa Borta, Doina Aida Stan, Wilhelmina Cîta, Cristina Caragea, Daniela Butuşină, Daniela Marinache şi Fanfara Teatrului „Alexandru Davila" vor evolua în „PATRIOTICA ROMÂNĂ", un spectacol realizat după piesa lui Mircea Ştefănescu, în regia lui Dan Tudor şi scenografia Mihaelei Dinu Piţigoi;
Duminică, 22 mai, de la ora 18.00, se va pune în scenă piesa lui Molière, "DON JUAN", în regia lui Bogdan Cioabă şi scenografia Cristinei Ciucu.
Pentru fiecare reprezentaţie din incinta teatrului preţul unui bilet este 10 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50%, iar pensionarii pot intra gratuit, în limita locurilor rămase libere.

