După cum bine ştiţi judeţul Argeş are în totalitatea suprafeţei sale o zonă agricolă destul de extinsă. Nu trebuie menţionat faptul că şi agricultura ca oricare alt domeniu de lucru are nevoie de bani, fonduri din partea statului pentru o bună desfăşurare şi pentru rezultate bune. Nu trebuie să uităm că datorită agriculturii avem pâine şi preparatele de patiserie, de asemenea tot datorită agriculturii avem hrana de toate zilele şi unii dintre oameni au şi sursa de venit.
În ţara noastră există o insituţie care se ocupă de toate aceste lucruri şi anume Oficiul Judeţean Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Argeş, care are ca priorităţi finalizarea Programului SAPARD la nivelul judeţului Argeş şi implementarea tehnică şi financiară a Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
În perioada 2003-2007 a fost implementat Fondul SAPARD şi s-a reuşit o absorbţie de 98% clasându-ne pe primul loc în Europa de Est, după noi fiind polonezii cu o absorbţie de circa 80%, valoarea Fondului SAPARD fiind de un miliard jumate, declară domnul Jurubiţă Marius (foto), director coordonator adjunct la OJPDRP Argeş.
După aderarea la Uniunea Europeană, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR-ul s-au stabilit o serie de norme şi reguli pentru buna dezvoltare şi desfăşurare a spaţiului rural în domeniile activităţilor agricole, infrastructurii rurale şi activităţilor conexe agriculturii.
Fondurile destinate României prin FEADR(Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală )în perioada 2007-2013 este de aproximativ 8,5 miliarde de euro, deci mult mai mult decât la SAPARD.
Principalele direcţii de investiţii care sunt finanţate prin FEADR , reprezintă o continuare firească a programului SAPARD prin îmbunătăţirea procesării agroindustriale, sprijinirea dezvoltării fermelor de semi-subzistenţă, managementul pădurilor şi a produselor forestiere, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rurale şi în general a satului românesc.
OJPDRP Aegeş a primit în perioada martie-decembrie aferente celor şapte sesiuni se depunere a proiectelor pentru Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 187 proiecte, din care au fost ontractate 74 proiecte în valoare totală de 230.859.291 lei.
Pentru că era de aşteptat potenţialul agricol al judeţului Argeş şi mai ales zona de sud, au fost depuse cele mai multe proiecte, 79 la număr, şi au fost contractate 27 proiecte în valoare totală de 50.742.921 lei.
Pentru creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere au fost depuse 16 proiecte, din care au fost contractate 12 proiecte în valoare totală de 78.171.650 lei.
Pentru încurajarea activităţilor turistice au fost depuse 15 proiecte din care au fost contractate 12 proiecte în caloare totală de 15.881.365 lei.
O deosebită importanţă au reprezentat-o şi proiectele pentru renovarea şi dezvoltarea satelor, unde au fost 54 proiecte la număr, din care doar 5 proiecte au fost contractate, în valoare de 44.533.872 lei, acest fapt datorânduse satelor din Moldova care au un grad de sărăcie mult mai ridicat decât al nostru.
Numărul şi valoarea proiectelor prezentate mai sus reprezintă rezultatul unor eforturi susţinute ale Oficiului Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Argeş, care şi-a stabilit acţiunile şi măsurile care vor asigura transparenţa necesară pentru informarea potenţialilor beneficiari asupra sistemului de implementare a PNDR (Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală), cu privire la procedurile de lucru, precum şi la drepturile şi obligaţiile beneficiarilor ce rezultă din semnarea angajamentelor legale pentru acordarea fondurilor europene de postaderare pentru dezvoltare rurală.
Pentru asigurarea transparenţei instituţionale şi a egalităţii de şanse în obţinerea fondurilor europene, dar şi pentru succesul accesării acestor fonduri este foarte important ca grupurile ţintă (potenţialii beneficiari) să fie informate prin acţiuni specifice de informare.

