Problema maidanezilor este un subiect foarte delicat, dar care trebuie tratat cu prioritate de către autorităţile locale. Dacă municipaliateta "găsise" deja o soluţie prin construcţia unei biobaze pentru 2000 de câini comunitari la fostul CET Sud II, lucrările s-au oprit brusc. Motivul ? Datorită companiei GDF Suez care a solicitat recuperarea datoriei pe care falimentara societate SC Termoficare 2000 SA o avea de plătit firmei amintite. Cum banii greu îi mai poate recupera de la termoficare, GDF ar dori în schimb terenul de la CET Sud, tocmai unde autorităţile intenţionau să investească 1 milion de euro pentru adăpostul a 2000 de maidanezi. Până când problemele se vor clarifica, proiectul biobazei a rămas în aer.
Primăria mai are timp să se mai gândească
Cum vremurile sunt şi ele aşa de grele, iar banii care sunt şi aşa puţini ar trebui cheltuiţi conform unor priorităţi bine stabilite, recomandăm Primăriei Piteşti, Consiliului Judeţean şi Prefecturii să realizeze un plan comun de acţiune. Ca şi contribuabili, ne-ar bucura să constatăm că autorităţile se implică mai mult, şi iau măsuri cu impact.
Ce propunem autorităţilor ?
Înfiinţarea unei noi biobaze nu este soluţia. Deja biobaza de la Smeura nu este eficientă, nu a contribuit la diminuarea maidanezilor de pe străzi. În momentul de faţă, pe străzile Piteştiului umblă în haite aproape 4.000 de maidanezi. Aceştia devin agresivi în perioadele de împerechere (cei care nu sunt încă sterilizaţi). Considerăm că o măsură eficientă ar fi realizarea unei hotărâri prin care să fie avute în vedere următoarele:
- orice proprietar de câine din Argeş, care nu şi-a sterilizat patrupedul, să fie obligat la plata unui impozit anual în valoare de 1.000 lei (efectul acestei măsuri este reducerea cazurilor de înmulţire necontrolată a câinilor şi aducerea lor la oraş. Este o ocazie unică când autorităţile pot avea situaţia sub control. Cum până la 31 ianuarie 2011 se realizează recensământul agricol, se poate inventaria şi situaţia câinilor de la ţară)
- sterilizarea tuturor maidanezilor din Piteşti (costul sterilizării unui câine este de 70-80 lei, adică o cheltuială de circa 2 miliarde lei vechi. Pentru realizarea proiectului biobazei au fost alocaţi 4 miliarde lei vechi)
- persoanele care adoptă un maidanez să primească suma de 1.000 lei (la 4000 de maidanezi costurile vor fi de aproape 1 milion euro, adică mai mici decât costurile realizării biobazei. Se vor elimina celelalte costuri cu personalul, cu utilităţile, dar şi cele cu întreţinerea maidanezilor care sunt foarte costisitoare, circa 300 lei/lună/maidanez)
- persoanele care adoptă un maidanez se obligă printr-un contract să aibă grijă de câine până acesta moare
Economiile care se pot realiza într-un an cu aceste măsuri sunt de 3 milioane euro, bani ce pot căpăta alte destinaţii precum construcţia de locuinţe, cămine pentru bătrâni etc.
Dacă autorităţile nu vor pune în aplicare cât mai urgent un astfel de plan, sumele mai sus amintite vor ajunge în conturile a diferite firme pentru lucrările şi serviciile pe care le vor efectua pentru proiectul biobazei.
Putem fi un oraş pilot, după care să fie dată o lege la nivel naţional. În felul acesta putem scăpa ieftin de maidanezi. Acesta este un proiect de responsabilitate socială pentru autorităţi.

