Ne-am despărţit de mai bine de 20 de ani de faimoasa Epocă de Aur, care ne-a ţinut în frig, întuneric, sărăcie şi în extrem de multă minciună şi demagogie, cu preţul multor sacrificii, umane în mare parte, ca să ajungem acum, în anul 2010, să ne îndreptăm vertiginos spre aceeaşi nefastă direcţie!
În ultimii doi ani am avut parte de cei mai demagogi, corupţi, mincinoşi şi incapabili conducători din toată perioada post-decembristă, dar, cu toate acestea, fiecare român a mai îndrăznit să spere că lucurile nu vor degenera într-o măsură atât de mare încât premierul în funcţie să aibă tupeul să ne cosmetizeze permanent realitatea, după bunul său plac şi al şefului său suprem!
Domnul Boc al Cincilea ne prezintă, ori de câte ori are ocazia, dezastrul măsurilor sale, de un haotism nemaiîntâlnit în Europa, ca pe cele mai inteligente şi necesare reforme, care au avut magnificul rol de a ne salva de la prăpastia în care tot dumnealui şi ale sale cinci guverne ne-au aruncat!
Spre disperarea românilor, toleranţi o vreme acest stil, de make-up artist, al domnului Boc (care vede realitatea de fiecare dată cu alţi ochi, decât toţi experţii şi analişti români sau străini), această şmecherie, dezavuată deja de rezultatele dezastruoase obţinute cu fiecare trimestru care mai trece, nu mai poate acoperi în continuare eşecul instalat cu desăvârşire în mai toate domeniile!
Promisiunile veşnice ale celui de al Cincilea premier Boc, că de luna viitoare sau din trimestrul următor ne va fi cu siguranţă mai bine şi economia românească va reînvia, ca urmare a inovatoarelor şi inteligentelor sale idei, care au doar rolul de a căpuşa profund resursele firmelor supravieţuitoare, precum şi buzunarele fiecărui cetăţean, nu mai au cum să înşele la infinit percepţia adresanţilor!
Şi, cu toate acestea, Al Cincilea recidivează: deşi FMI ne avertizează că în 2011 relansarea economiei îşi va încetini destul de tare viteza, premierul Boc ne linişteşte, asigurându-ne că Marea Sa Reformă ne va face mândri că existăm pe meleagurile bociene, începând cu anul 2012!
Unul din cei mai mari oameni de afaceri din România, dar şi mulţi alţi analişti economici responsabili susţin că anul 2011 va fi şi mai greu decât 2010, că cercul vicios în care ne-au închis măsurile extreme de austeritate marca Băsescu-Boc, nu va fi spart cu vreo revigorare a economiei, iar premierul revine cu optimismul său debordant şi ne prezintă falimentul ca pe cea mai importantă şi reală reformă economică şi socială pe care numai dumnealui şi al său viteaz partid au fost în stare să o implementeze!
Nu pot trage decât o singură concluzie după toată această insistenţă fără fond a cacialmiştilor portocalii, cum că, ei şi numai ei sunt promotorii Marii Reforme din România: în viziunea clară a oricărui pdl-ist, dar în special în cea a celui de Al Cincilea Premier, prin reformă se înţelege: sărăcie, faliment, pensii şi salarii tăiate sângeros de tare, impozite cât mai multe, taxe pe aer şi pe viaţă, şomaj total şi convulsii sociale zilnice!
Deputat de Argeş - Andrei Gerea

