Unele instituţii de cultură din Piteşti au o istorie aparte, necunoscută multora. Asfel, când vine vorba despre tăcutele comori culturale, bibliotecile, muzeele, teatrele, cât şi alte institutii publice din Piteşti se duc cu mult înapoi în timp. Mai exact, în secolul al IX-lea, pe vremea când Piteştiul era o comună. Aici începe şi povestea Colegiului Naţional I.C. Brătianu, care a fost construit între anii 1897-1899 după planurile arhitectului Băicoianu.O clădire impozantă, la fel ca numele politicianului pe care îl poartă,construită minuţios până în ultimul detaliu, de oameni care au depus muncă, suflet şi dăruire, astfel încât, peste ani noi să ne putem mândrii cu un asemenea tezaur.
Revenind în zilele noastre, după această scurtă călătorie în timp, iată că după mai bine de 100 de ani clădirea ne cere ajutor, anii ce au trecut peste ea, cutremurele, războiul şi furia naturii au slăbit-o.Ce putem face pentru a o ajuta? În sensul acesta cel mai informat şi preocupat om de soarta şi necesităţile Colegiului este chiar Directorul acestuia, Domnul Barbu Miu cu care am dezbătut şi problema reabilitării şi consolidării construcţiei.
Începând cu anul 2001, domnul Barbu Miu, a început lupta fără sfârşit pentru obţinerea fonfurilor, în privinţa începerii acţiunilor de reabilitare şi consolisare a Monumentului Naţional reprezentat de clădirea Liceului I.C Brătianu. În primă instanţă a cerut ajutorul Inspectoratului Şcolar Argeş, urmând să ajungă la Minister pentru a discuta cu doamna Ministru de la acea vreme, doamna Andronescu. Însă aceasta a fost de negăsit, astfel că a discutat cu secretarul de stat care a promis că se va ocupa de această problemă. După o perioadă cazul Colegiului Brătianu a intrat în cadrul proiectelor finanţate de Banca Mondială.
Ulterior în anul 2005, după revenirea la conducere a domnului Barbu Miu, s-a reluat cazul Brătianu, întrucât au venit diferite comisii care s-au ocupat de toate demersurile necesare pentru începerea lucrărilor practice. Actualmente la sfârşitul anului 2009 singurele lucruri obţinute de domnul Barbu Miu au fost promisiuni neîndeplinite.
Speranţa domnului director acum stă în promisiunea doamnei mistru Ecaterina Andronescu, care în luna iunie a acestui an, în urma unei vizite neanunţate, în care a putut vizita şi vedea adevărata situaţie a clădirii, a asigurat participarea si colaborarea dumneaei în soluţionarea acestui caz. .
MESAJUL domnului director pentru noi este că lucrurile nu pot rămâne aşa, deoarece în scurt timp vom pierde şi puţinul pe care îl avem, chiar dacă liceul pare o clădire rezistentă are nevoie urgentă de reparări, de care nu a mai beneficiat de aproximativ 40 de ani şi mai ales o implicare dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni. Există oameni de afaceri, foşti elevi ai liceului şi mai ales oameni cu influenţă, care pot forma o echipă de activitate şi demara lucrurile. În momentul în care suntem mai mulţi implicaţi există şi un determinism mult mai pronunţat în concordanţă cu puţinii oameni care acum se luptă pentru un vis ce nu poate fi atins. Riscuri vor fi dar totuşi ne întrebăm dacă pe viitor vom putea privii ruinele unui SIMBOL.