Prin Ordinul nr. 7/57/2011 al Ministrului Administraţiei şi Internelor şi al Ministrului Finanţelor Publice, s-a aprobat nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităţilor admninstrativ teritoriale, pentru anul 2011.
Pentru municipiul Piteşti a fost aprobat un plafon de 92.276 mii lei, din care 68.325 mii lei pentru învăţământ şi 23.951 mii lei pentru:
- asistenţii personali ai persoanelor cu handicap
- cabinetele medicale şcolare
- creşe
- asistenţă socială
- aparatul de specialitate al Primarului
- serviciile publice de sub autoritatea Consiliului Local (Poliţia Locală, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, Administraţia Domeniului Public, Centrul Cultural, Filarmonica, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Clubul Sportiv Municipal).
Plafonul de 23.951 mii lei reprezintă cu aprox. 4.400 mii lei mai puţin faţă de necesarul previzionat.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară, totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.
În această situaţie, ordonatorii de credite vor stabili măsuri pentru încadrarea în nivelul maxim al cheltuielilor de personal repartizat.

