Conform Legii 95/2006, reforma în domeniul sănătăţii, asiguraţii au următoarele drepturi:
-să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
-să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
-să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
-să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
-să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
-să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
-să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
-să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
-să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
- să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
-să beneficieze de dispozitive medicale;
-să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
-să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce-riveşte diagnosticul şi tratamentul;
-să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
-să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.

