În conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 702/14.05.2007 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România sunt obligate să declare pentru semestrul I 2011 toate livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate, pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România.
Declaraţia se depune :
► pentru orice operaţiune reprezentând livrări de bunuri/prestări de servicii taxabile pentru care, conform titlului VI al Codului fiscal, este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri. Declaraţia trebuie să conţină toate facturile care au fost emise în semestrul I 2011;
► pentru achiziţii de bunuri sau servicii taxabile. Declaraţia trebuie să conţină toate facturile care au fost primite în semestrul I 2011. Declaraţia nu se depune pentru facturile emise prin autofacturare sau în cazul operaţiunilor pentru care se aplică taxarea inversă.
Declaraţia se completează cu :
► facturile emise / primite, cumulate pe codurile de înregistrare în scopuri de TVA ale partenerilor de tranzacţii.
Termen de depunere :
* până la data de 25 iulie 2011 şi numai dacă în semestrul de raportare au
fost realizate operaţiuni de natura celor pentru care există obligaţia de declarare.
ATENŢIE : În cazul în care, după depunerea declaraţiei, persoana impozabilă constată existenţa unor omisiuni în datele declarate sau în cazul în care una sau mai multe facturi sunt emise în cursul unui semestru, dar sunt primite de beneficiarul tranzacţiei după data depunerii declaraţiei, persoana impozabilă trebuie să depună o nouă declaraţie corect completată, care înlocuieşte declaraţia informativă depusă iniţial.
Declaraţia se depune în format electronic, pe suport electronic, însoţită de formatul hârtie (semnat şi ştampilat conform legii, care se editează în două exemplare, depunându-se doar prima pagină a declaraţiei).
Formatul electronic al declaraţiei :
-se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor
Publice şi este pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, portalul ANAF la adresa http://anaf.mfinante.ro.
-se transmite organului fiscal competent pe dischetă 3 1/2 inch, 1.440 MB compatibilă MS-DOS sau pe alt suport magnetic.
Potrivit art. 219 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, neîndeplinirea la termen a obligaţiei de declarare prevăzută mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă :
de la 2. 000 lei la 3.500 lei, pentru persoanele fizice
de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice .

