Cesiunea de creanţă

Cesiunea de creanţă este contractul prin care un creditor transmite dreptul, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, unei alte persoane. Creditorul care transmite creanţa se numeşte cedent; dobânditorul creanţei se numeşte cesionar; debitorul care este îndatorat să execute prestaţia se numeşte debitor cedat. Părţile contractului de cesiune a creanţei sunt cedentul şi cesionarul. Debitorul cedat este terţ faţă de contractul de cesiune.
 Poate face obiectul unei cesiuni orice fel de creanţă, indiferent care este obiectul. Astfel, pot fi cesionate creanţele născute dintr-o promisiune de vânzare, dintr-un contract de locaţiune, afectate de modalităţi, precum şi creanţele viitoare. De regulă se cesionează creanţele cărora le corespunde datoria de a plăti o sumă de bani. Sunt însă şi creanţe incesibile, cum ar fi: salariul, pensia de întreţinere şi alte creanţe care au caracter pur personal.
 Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor. Consimţământul debitorului cedat nu se cere deoarece nu este parte în contractul de cesiune.
 Cu toate că cesiunea de creanţă îşi produce efectele între cedent şi cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei faţă de terţi, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcută în două feluri: prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor.
 Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoştinţă debitorului persoana noului creditor şi clauzele esenţiale ale contractului de cesiune.
 Notificarea poate fi făcută de ambele părţi sau de cesionar ori de cedent, producând aceleaşi efecte. Cedentul nu are obligaţia legală de a face notificarea. Aşa că ea este făcută, de cele mai multe ori, de către cesionar, deoarece el este cel interesat.
 Cel de-al doilea mijloc de realizare a publicităţii cesiunii constă în acceptarea ei de către debitor printr-un înscris autentic. Acceptarea printr-un act sub semnătură privată face opozabilă cesiunea creanţei numai faţă de debitorul cedat, nefiind opozabilă celorlalţi terţi.
 Până la notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat poate face plata cedentului.
 Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de creanţă de la cedent la cesionar.
 Între părţi cesiunea de creanţă are ca efect transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului. Creanţa se transmite aşa cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-şi natura civilă sau comercială, cu toate accesoriile şi garanţiile ei.
 Faţă de terţi cesiunea de creanţă produce efecte în sensul că le este opozabilă numai din momentul îndeplinirii cerinţelor de publicitate care constau în notificarea făcută debitorului sau acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic.
 După îndeplinirea cerinţelor de publicitate a cesiunii, debitorul cedat devine debitor exclusiv al cesionarului şi nu mai poate face plata în mâna cedentului. De asemenea, el nu-i poate opune cesionarului compensaţia pe care ar fi putut să o opună cedentului pentru o creanţă născută împotriva acestuia după momentul notificării sau acceptării cesiunii.
 În cazul în care cedentul a consimţit la cesiunea succesivă a aceleiaşi creanţe la doua sau mai multe persoane, între cesionari se naşte un conflict. Va avea prioritate, devenind creditor al debitorului, acela dintre cesionari care a îndeplinit primul cerinţele de publicitate, adică a notificat cesiunea debitorului sau debitorul a acceptat, prin înscris autentic, numai cesiunea respectivă.