A fost nevoie ca solista Operetei din România să fie la un pas de moarte, pentru ca sistemul sanitar din România să ajungă din nou subiect de discuţie şi de analiză! Tipic, pentru autorităţile române, care merg pe principiul că putem ascunde gunoiul sub preş, atâta timp cât duhoarea nu ajunge până în ograda presei, care să-l facă public şi să tragă responsabilii de urechi!
Dintr-o dată, informaţia a fost rostogolită pe toate părţile, iar toată lumea a ajuns la o concluzie macabră: intri în spital cu o boală şi ieşi cu mai multe. E trist, dar este adevărat! Îţi aduci medicamente de acasă, dormi cu alţi colegi de suferinţă în pat, te zgâieşti chircit de durere la gândacii care circulă nestingheriţi prin saloane, iar peste toate te macină un singur gând: de ce eşti condamnat la moarte, când ţi-ai plătit la zi asigurările de sănătate?
Managerii de spitale susţin că sunt nevoiţi să raporteze cât mai puţine cazuri de infectare intraspitalicească pentru a nu-şi pierde posturile. Directorii instituţiilor sanitare sunt obligaţi să nu depăşească parametrii la care se obligă prin contractul de management, altfel li se scad puncte şi apoi îşi pierd mandatul.
Mai mult, actualul ministru al Sănătăţii trâmbiţează că „stăm bine" la capitolul infecţii intraspitaliceşti, când două femei se zbat între viaţă şi moarte şi cine ştie câţi alţi pacienţi anonimi se află în aceeaşi situaţie!
Este aberant ca un ministru să spună că stăm bine, când avem o problemă gravă şi nimeni nu face nimic! Chiar trebuie să moară mereu cineva, ca să ne dăm seama ca spitalele româneşti sunt veritabile găuri negre, în care intri, dar nu ştii niciodată ce ţi se poate întâmpla?
O listă publicată pe site-ul Ministerului francez al Sănătăţii prezintă gradul de siguranţă al tuturor instituţiilor sanitare, prin calificative de la A la F.
La noi nu există nici măcar interes pentru viaţa omului, ca să ne mai gândim la aşa ceva! Prin urmare, românii se tratează într-un sistem bolnav!
Spitalul Judeţean Bistriţa- Năsăud a anunţat anul trecut şase cazuri de infecţii intraspitaliceşti, în timp ce anul acesta a fost semnalat un singur astfel de caz în municipiu. În toate situaţiile a fost vorba de probleme cauzate de infecţii respiratorii şi nu au fost cazuri severe.
Maternitatea „Cuza Vodă" din Iaşi va intra în reparaţii capitale din cauza numeroaselor cazuri de infecţii intraspitaliceşti înregistrate în ultimii ani. În anul 2008, la maternitate au fost înregistrate oficial 309 cazuri de infecţii intraspitaliceşti.
Un nou-născut a murit la jumătatea lunii octombrie 2005, la câteva zile de la ieşirea din Maternitatea Braşov. În urma controlului efectuat de Minsterul Sănătăţii s-a constatat că alţi 30 de copii erau bolnavi, iar 60% din personalul secţiei de nou-născuţi era infectată cu stafilococul auriu.
Specialiştii spun că numărul mic de paturi, saloanele insuficiente, dotarea tehnică precară sau inexistenţa materialelor de unică folosinţă, nerespectarea regulilor de păstrare a acelor, a seringilor sau a materialelor sterile, pregătirea necorespunzătoare a personalului sunt principalele cauze ale apariţiei infecţiilor nosocomiale în spitalele româneşti. În spitalele din tot judeţul Timis s-au înregistrat anul trecut 563 de cazuri.
Cele mai noi cifre în acest sens au fost date de Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, în anul 2008. Atunci au fost raportate 9 677 de cazuri de infecţii nosocomiale. Cele mai multe au fost înregistrate în marile centre universitare din ţară, respectiv Iaşi (1 550), Cluj (1 509) şi Bucureşti (1 582).
Semnale au existat mereu, dar nimeni nu le-a dat atenţie! Poate în ceasul al douăsprezecelea, ministrul Sănătăţii va întocmi un raport privind siguranţa spitalelor din România şi-l va da publicităţii, astfel încât românii să ştie pe mâinile cui şi în ce condiţii îşi încredinţează viaţa!
Oricum, cert este că reforme în sănătate s-au făcut mereu, dar nimeni n-a găsit antidotul ca să salveze un sistem mult prea atins de cancerul corupţiei, intereselor meschine şi al nepăsării faţă de pacient/contribuabil!
Deputat PSD, Colegiul nr. 2 Curtea de Argeş, judeţul ARGEŞ
DRĂGHICI Mircea Gheorghe

