Citaţia este actul de procedură prin care instanţa înştiinţează părţile să se înfăţiseze în faţa ei pentru a da lămuririle necesare şi pentru a-şi susţine interesele. Citarea este şi ea, în sens larg vorbind, un act procedural, prin care părţile sunt încunoţtiinţate asupra termenului şi locului unde se va ţine judecata.
Citarea se poate realiza în scris, prin transmiterea citaţiei, sau oral, prin darea termenului în cunoştinţă. Pentru primul termen de judecată citarea pârâtului sau a altor pârţi se face totdeauna în scris. Ca act scris, citaţia se defineşte prin câteva atribute:
- este un act probator, cât priveşte îndeplinirea îndatoririi instanţei;
- este un act solemn sau ad validitatem, dovada citării neputându-se face prin alte mijloace decât adeverinţa de primire a citaţiei;
- este un act autentic, aşa încât alterarea cuprinsului său poate constitui infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale.
Citaţia trebuie să cuprindă:
- numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;
- arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;
- arătarea instanţei şi a sediului acesteia;
- numele, domiciliul şi calitatea celui citat;
- numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii;
- alte menţiuni prevăzute de lege;
- parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului.
COMUNICAREA CITAŢIEI ŞI A ALTOR ACTE DE PROCEDURĂ
Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură, se face din oficiu, adică de instanţă. Modalităţile de comunicare sunt diferite: prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia; prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale caror circumscripţii se află cel citat; numai dacă nu este posibilă comunicarea în condiţiile arătate, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
În ceea ce priveşte momentul comunicării, legea stabileşte două reguli minime:
a) sub sancţiunea nulităţii, citaţia trebuie înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprobarea instanţei. Nulitatea este însă relativă, întrucât înfăţişarea în instanţă, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură;
b) în afară de cazuri grabnice şi după încuviinţarea preşedintelui, citaţia nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală.
Fireşte că, pentru a-şi atinge scopul, comunicarea trebuie să se facă nemijlocit destinatarului actului procedural.
Comunicarea la persoană este singurul mijloc eficace de comunicare a actelor de procedură. Înmânarea citaţiei se face personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu înmânarea, certificând identitatea şi semnătura acestuia.
Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care refuză primirea sau dacă se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
Regula de principiu, este că înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură se face, după caz, la domiciliul sau la reşedinţa celui citat ori la sediul acestuia.
Când cel citat are o aşezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face şi la locul acestei aşezări.
Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii, sub sancţiunea neluării ei în seamă, trebuia adusă la cunoştinţa instanţei prin cerere la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată; recipisa de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiintează instanţa despre schimbarea domiciliului.
Art. 90, alin.2 C.pr.civ. prevede şi posibilitatea de a înmâna citaţia oriunde, când cel ân cauză primeşte citaţia, fiindcă, în cele din urmă, scopul citării este încunoştiinţarea efectivă a părţii.
În considerarea funcţiilor şi implicaţiilor citării, dovada comunicării nu se poate face altfel decât prin procesul verbal âncheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură. Cu privire la faptele constatate personal de către cel care l-a încheiat, procesul verbal face dovada până la înscrierea în fals. Procesul verbal este un act solemn sau ad validitatem, cu toate consecinţele ce decurg din acest atribut al actului.
Art. 100 C.pr.civ precizează elementele constitutive ale procesului verbal:
- data când el a fost încheiat;
- numele celui care l-a încheiat;
- funcţia acestuia;
- numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea şi modalitatea comunicării;
- arătarea instanţei care a emis actul sau de la care provine şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;
- arătarea însrisurilor comunicate;
- numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afişarea;
- semnătura celui care a încheiat procesul verbal.
Exceptând menţiunile cu privire la funcţia celui ce a încheiat procesul verbal şi cu privire la arătarea înscrisurilor comunicate, celelalte sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Dovada de primire trebuie să poarte ştampila persoanei juridice citate, altminteri actul procedural este lovit de nulitate.