2010 aduce numeroase schimbări în legile de acordare a subvenţiilor pentru agricultori. Fermierii vor primi ajutoare pentru creşterea bovinelor doar dacă au minim 7 capete, iar prin sistemul de minimis se vor acorda bani doar pentru exploataţiile a căror producţie este destinată comerţului, nu pentru consumul propriu. Şi legea creditului agricol va fi revizuită, alte cinci bănci intrând pe lista celor agreate.
"În anul 2010 va fi susţinută acciza la motorină în valoare de 6.000 lei / litru de motorină. Deocamdată acest sistem de subvenţii nu este încă funcţional pentru că trebuie să apară norma metodologică şi o altă hotărâre de guvern. Un alt sistem va consta în modalitatea prin care se vor face despăgubirile pentru producătorii agricoli afectaţi de calamităţi" a declarat directorul Direcţiei Agricole Argeş, Constantin Ceauşu.

