Ştim cu toţii că Piteştiul este unul dintre cele mai poluate oraşe, iar spaţiile verzi sunt încă deficitare. Pentru a respecta normele impuse de Uniunea Europeană, fiecărui piteştean ar trebui să îi revină 26 mp de spaţiu verde, iar în condiţiile actuale îi revine doar 20 mp. Adică Piteştiul mai are nevoie de circa 100 ha de spaţiu verde. Şi cu toate acestea, consilierii locali ori nu citesc hotărârile înainte să le voteze, ori sunt supuşi unui ordin politic. Aşa se face că la ultima şedinţă de consiliu au hotărât să concesioneze o suprafaţă de 210 mp de spaţiu verde unui centru medical. Dar despre ce spaţiu este vorba? Ne referim aici de spaţiul verde al blocului 25 situat pe Calea Bucureşti.
Printr-o adresă înaintată primăriei Piteşti, firma cu pricina, SC Andreea Motoc SA, a solicitat concesionarea unei suprafeţe de 210 mp spaţiu verde în scopul realizării unui centru medical. În blocul 25, centrul medical funcţionează deja în spaţiul a două apartamente situate la parter. Centrul medical solicită spaţiul verde pe motiv că va realiza un centru de înaltă performanţă cu fonduri europene.
Consilierii locali care nu s-au gândit şi la sănătatea piteştenilor şi au hotărât că spaţiul verde poate să dispară sunt: PSD - Badea Ana, Codrescu Gheorghe, Gagiu Liliana Angela, Gentea Cristian, Cornel Ionică, Marinescu Silviu, Oprea Gheorghe, Adrian Prodănel, Tudor Sevastian, Tudosoiu Dumitru, Zaharia Mihai, PNL - Anca Barbu, Florin Gardin, Radu Perianu, PDL - Ştefan Ciocănel, Corbu Iulian.
Marean Neacşu (foto) nu a fost de acord cu distrugerea spaţiului verde
Consilierului PDL, Marean Neacşu, i se pare suspectă graba cu care s-a aprobat studiul de oportunitate. Studiul s-a efectuat în 7-8 zile iar consilierii locali au primit hotărârea cu 2 zile înainte, neavând timp destul să studieze probelma.
"Ce o fi atâta grabă să se facă un nou centru medical, când la 50 de metri, în Expo Parc s-a inaugurat un centru medical cu aparatură de ultimă generaţie. Nu ştiu la ce o fi fost necesar să dăm spaţiul verde, dar poate or fi alte interese de care nu am cunoştinţă. În plus, serviciile medicale şi serviciile de laborator care se practică în Piteşti au ajuns ca la paradă. Ca să vă dau un exemplu, eu am făcut la Olăneşti un set de 3 analize care m-au costat 18 lei, iar aceleaşi analize m-au costat la Dr.Luca 49 lei. Deci vă daţi seama ce jecmăneală practică unele centre medicale?" a concluzionat consilierul PDL.

