Cum vremurile sunt din ce în ce mai grele, piteştenii sunt atenţi la fiecare leu cheltuit. Iar cum facturile la căldură pun foarte mare presiune pe bugetul fiecărei familii, mulţi cetăţeni şi-au reabilitat termic locuinţele. Un lucru formidabil am putea spune dacă ar exista totuşi o unitate. Adică nu să vedem la un apartament o culoare, la altul lipseşte termosistemul, la alt apartament găsim o altă culoare. De apreciat sunt însă proprietarii care s-au înţeles şi au anvelopat fie întreaga scară, fie întreg blocul.
Dacă iei oraşul la pas şi treci prin fiecare cartier îţi e şi ruşine că trăieşti în Piteşti. Dar toată această "faţadă nedorită" ar fi putut fi evitată dacă consilierii locali pe care i-am votat ar fi pus umărul şi ar fi dat o hotărâre prin care nu se mai permitea anveloparea blocurilor individual, ci doar la nivel de bloc, clădire sau scară. Dar de, consilierii noştri stau de glume proaste pe la şedinţe.
Oraşul arată groaznic după reabilitarea blocurilor este de părere consilierul PDL Mihai Tudor. Acesta crede că ar fi bine să se realizeze o dezbatere cu cetăţenii pentru a afla ce vor aceştia. Oare, domnule consilier, credeţi că piteştenii vor un oraş în care fiecare să facă ce îl taie capul? Aspectul neplăcut al blocurilor este pus pe seama primăriei care nu s-a implicat de la început în stoparea fenomenului. Acum totul este scăpat de sub control, mai spune consilierul.
Nici consilierului PSD, avocatul Nicolae Zărnescu, nu îi place cum arată Piteştiul după ce fiecare şi-a termoizolat apartamentul după propriile reguli. Consilierul susţine că ar fi în lucru un proiect de hotărâre prin care să se permită reabilitările doar în sistem unitar. Mai multe informaţii nu a putut să ne ofere, dovadă că îi pasă foarte mult de oraş. Dar aşa e la români: întâi îi laşi pe oameni să îşi facă de cap şi apoi vi cu o hotărâre care nu ştim cum o să se aplice.
De apreciat pentru dorinţa de a avea un oraş curat şi estetic este Georgescu Ion, primarul oraşului Mioveni care a aprobat o hotărâre de consiliu care prevede următoarele:
- reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe se va realiza numai cu firme specializate, care oferă un termen de garanţie la lucrarea executată.
- finisajele vor respecta culorile stabilite de către municipalitate.
- lucrările de intervenţie la anveloparea imobilelor se vor realiza la nivel de bloc, clădire sau scară.
- pe arterele principale de circulaţie, cromatica faţadelor blocurilor va fi avizată de Comisia de Urbanism a Consiliului Local.
Dragi conilieri, lipsa dvs. de viziune ne sperie !

