Prin contractul de întreţinere una din părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani, numită capital, iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în natură(de regulă, hrana, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale), pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze.
Prin trăsăturile care-l caracterizează, contractul de întreţinere se aseamănă, dar se şi deosebeşte atât de contractul de rentă viageră, cât şi de contractul de vânzare-cumpărare şi de contractul de donaţie.
Astfel, renta viageră este transmisibilă (poate forma obiectul unei cesiuni), în schimb creanţa de întreţinere este esenţialmente personală şi deci nu poate fi transmisă altei persoane. Renta este, de regulă, urmăribilă, în timp ce întreţinerea nu poate fi urmărită de creditori.
În ceea ce priveşte delimitarea faţă de contractul de vânzare-cumpărare, facem următoarele precizări:
Dacă întrăinarea bunului se face(numai) în schimbul întreţinerii-cu toate că se foloseşte uneori(greşit) noţiunea de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere- contractul nu poate fi confundat cu vânzarea-cumpărarea.
Problema delimitării faţă de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreţinerii în schimbul întreţinerii şi a unei sume de bani.
Contractul va fi calificat de întreţinere sau de vânzare-cumpărare?
Pentru a stabili adevărata natură a contractului trebuie să stabilim obligaţia principală, scopul urmărit de către părţi la încheierea contractului. Astfel, contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, iar în caz contrar va fi de vânzare-cumpărare.
Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat cu contractul de donaţie, chiar dacă la moartea beneficiarului întreţinerii se constată că valoarea bunului înstrăinat este mult mai mare decât valoarea întreţinerii efectiv prestate.
De asemenea, contractul de întreţinere nu poate fi confundat cu donaţia chiar dacă persoana care înstrăinează se află la o vârstă înaintată sau este bolnavă şi se poate întrezări, la data încheierii contractului.
Referitor la efectele acestui contract, arătăm că debitorul întreţinerii este obligat să acorde întreţinerea în natură, în condiţiile prevăzute în contract. În ceea ce priveşte locul executării întreţinerii atunci când părţile au locuinţe separate, ea urmează să se execute la domiciliul creditorului întreţinerii dacă nu s-a stipulat astfel sau din împrejurări nu rezultă un alt loc al executării întreţinerii.
În caz de neexecutare a obligaţiei de întreţinere, creditorul (beneficiarul acestei obligaţii), are posibilitatea, dar nu şi obligaţia de a cere desfiinţarea contractului.
Dacă creditorul optează în sensul executării contractului, dar executarea în natură a întreţinerii este imposibilă datorită atitudinii culpabile a debitorului şi pentru că, în caz de neplată, creditorul să aibă posibilitatea executării silite, fără a introduce o nouă acţiune pentru transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere în natură neexecutate, instanţa-la cererea creditorului- poate stabili obligaţia de întreţinere printr-o sumă de bani, care este susceptibilă de modificare dacă nu acoperă nevoile creditorului întreţinerii.
De cele mai multe ori, asemenea contracte se încheie de persoane vârstnice. Toate cele expuse mai sus, au drept scop prevenirea situaţiilor în care persoanele în vârtă, după încheierea unor astfel de contracte, rămân fără imobil, iar persoanele care se obligaseră să le întreţină le ignoră.
Potrivit art. 30-34 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, dacă o persoană vârstnică (ce a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege), înstrăinează bunuri în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale, autoritatea tutelară a Consiliului Local îi va acorda asistenţă la încheierea contractului şi în caz de neexecutare a obligaţiilor de către debitorul întreţinerii.
Aceste dispoziţii au fost adoptate pentru protecţia drepturilor persoanelor vârstnice şi nu au modificat condiţiile de validitate şi regimul juridic al contractului de întreţinere.
