Contractul în favoarea unei terţe persoane sau stipulaţia pentru altul este un contract sau o clauză într-un contract prin care o parte numită promitent se obligă faţă de cealaltă parte, numită stipulant să execute o prestaţie în favoarea unei alte persoane, străină de contract, numită terţ beneficiar. De cele mai multe ori, stipulaţia pentru altul este, în realitate, o clauză într-un contract care, prevăzând naşterea unui drept direct în patrimoniul unui terţ, are ca efect adăugarea, la raportul de obligaţii născut între stipulant şi promitent, unui al doilea raport de obligaţii, între promitent şi terţul beneficiar.
Contractul în favoarea unei terţe persoane este o veritabilă excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului. Dacă nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altcuiva, nimic nu se poate opune ca o persoană să beneficieze , în mod direct, de drepturi ce-i sunt conferite printr-un contract, la care nu are calitatea de parte şi faţă de care ăşi menţine calitatea de terţ.
Un prim exemplu de contract în folosul unui terţ este donaţia cu sarcini, când donatorul ( stipulant) a prevăzut obligaţia pentru donator ( promitent) ca acesta din urmă să presteze ceva către o terţă persoană străină de contract ( terţul beneficiar).
Este considerat de asemenea, ca o aplicaţie a stipulaţiei pentru altul şi contractul de transport de bunuri, atunci când expeditorul convine cu transportatorul, ca acesta din urmă să predea încărcătura către o terţă persoană denumită destinatar şi care nu este parte a contractului de transport.
Stipulaţia pentru altul fiind o clauză într-un contract sau, uneori, un contract în favoarea unui terţ, încheiat între stipulant şi promitent, trebuia să îndeplinească toate condiţiile generale de validitate prevăzute de lege: capacitatea părţilor, consimţământul liber şi neviciat, un obiect şi o cauză licită şi morală. Alături de condiţiile generale de validitate mai trebuie întrunite încă două condiţii proprii:
a) în contractul încheiat între stipulant şi promitent să se prevadă o stipulaţie, certă şi neîndoielnică, din care să rezulte că terţul beneficiar dobândeşte dreptul subiectiv de sine stătător de a pretinde promitentului să execute o prestaţie în favoarea sa;
b) terţul beneficiar să fie o persoană determinată sau, cel puţin determinabilă. Beneficiarul nu este obligatoriu a fi o persoană individualizată în momentul încheierii contractului dintre stipulant şi promitent; este suficient a fi determinate în momentul când stipulaţia pentru altul trebuie să-şi producă efectele. Este cazul contractului de asigurare pentru răspundere civilă delictuală, când terţul beneficiar se va determina doar în momentul producerii riscului asigurat.
Dacă legea nu dispune altfel, în principiu, stipulaţia poate fi prevăzută şi în favoarea unei persoane viitoare, care nu există încă în momentul încheierii contractului. Aşa de pildă este cazul stipulaţiei pentru altul făcută în folosul primului nepot sau a unei persoane juridice în curs de înfiinţare.
Stipulaţia pentru altul există şi este valabilă, dar efectele sale se amână până la apariţia terţului.
În legătura cu condiţiile de validitate ale stipulaţiei pentru altul se pune întrebarea dacă este sau nu necesară acceptarea ei de către terţul beneficiar? Răspunsul este unul singur: consimţământul terţului beneficiar nu este o condiţie de existenţă a stipulaţiei pentru altul. Dreptul născut în favoarea terţului beneficiar este opera exclusivă a acordului de voinţă realizat între stipulant şi promitent. Este de la sine înţeles că dreptul respectiv nu poate fi impus terţei persoane împotriva voinţei sale; ea are libertatea de a-l confirma sau refuza beneficiul acestui drept.
Confirmarea beneficiarului are ca efect consolidarea dreptului dobândit şi valoarea unei renunţări la posibilitatea de a refuza beneficiul ce i-a fost atribuit. Având în vedere că voinţa terţului beneficiar nu are nicio relevanţă în naşterea dreptului, urmează ca în cercetarea validităţii stipulaţiei nu se pune problema capacităţii sale de a contracta: terţul beneficiar poate fi chiar şi o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu.
