Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă acordă credite cu dobândă subvenţionată, respectiv 25% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, persoanelor în vârstă de până la 30 de ani, care au statut de student pentru prima dată şi urmează studiile la cursuri de zi la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particular, autorizată sau acreditată, în condiţiile legii. Pentru a putea beneficia de aceste credite, trebuie să ne adresăm la AJOFM Argeş, mai precis dl. Director Mihai Oprescu, care ne-a oferit mai multe delatii despre această oportunitate.
Creditele se acordă studenţilor care înfiinţează şi dezvoltă individual sau împreună cu alţi studenţi, întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale sau care desfăţoară în mod independent o activitate economică în calitate de persoană fizică autorizată.
De asemenea, studenţii beneficiază de consultanţă gratuită sub formă de servicii juridice, de marketing, financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă.
Pentru a putea beneficia de astfel de credite trebuie să îndepliniţi şi anumite condiţii, condiţii ce trebuiesc îndeplinite cumulativ:
-persoane în vârstă de până la 30 ani, care au statut de student pentru prima dată şi urmează studiile la cursuri de zi, la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particular, autorizată sau acrediatată în condiţiile legii;
-numărul total de salariaţi să fie la momentul acordării creditului de maximum 249 salariaţi;
-să se oblige prin contractul de credit să angajeze cu contract individual de muncă şomeri pe cât puţin 60% din numărul locurilor de muncă nou create;
Acestea au fost doar câteva din condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi, mai departe va vom prezenta ce fel de credite se pot acorda, şi anume:
-credite pentru finanţarea stocurilor de materii prime şi materiale perioada de rambursare este de maximum 1 an; încadrarea pe locurile de muncă nou create se face în cel mult 60 de zile de la data acordării creditului;
-credite pentru finanţarea cheltuielilor de capital (utilaje, echipamente, construcţii) perioada de rambursare este de maxim 3 ani cu perioada de graţie 6 luni inclusă în termenul de rambursare.
Volumul de credit care se poate acorda se stabileşte în funcţie de posibilităţile reale de rambursare, de modul de constituire a garanţiilor precum şi de indeplinirea altor condiţii.
În cazul în care solicitanţii creditelor optează pentru procurarea unor bunuri în sistem leasing, aceştia pot apela la societăţile de leasing autorizate conform legii.
Pentru mai multe informaţii sunteţi aşteptaţi la AJOFM Argeş; Piteşti, b-dul Republicii, nr. 11, et. II, camera 5.
Credite cu dobândă subvenţionată pentru studenţi
postat la 10 ianuarie 2009 - Somajul in Arges de GL
Loading
