Din momentul in care o noua contributie se adauga pe lista obligatiilor fiscale ale angajatorilor si pana in ziua de astazi, cand tot mai multi intreprinzatori nu reusesc sa iti plateasca angajatii, au trecut doar vreo doi ani. Prea putini au considerat oportuna infiintarea Fondului de garantare a creantelor salariale si destul de putini apeleaza acum la acesta pentru a plati salariile angajatilor. Infiintarea Fondului de garantare a creditelor salariale a fost o consecinta fireasca a aderarii la Romaniei la UE, care obliga tara noastra sa armonizeze legislatia interna cu cea europeana. Iar Fondul de garantare este reglementat la nivel european directiva 80/987/CEE, care a fost transpusa in legislatia nationala prin Legea 200/2006.
Unele agentii locale de somaj declara ca destul de putini angajatori solicita plata salariilor din Fond, chiar in situatia in care acestia intra in procedura de insolventa si pun acest fapt pe seama necunoasterii de catre intreprinzatori a legislatiei. Conditiile impuse de lege pentru accesarea banilor din Fondul de garantare nu sunt usor de indeplinit, iar formalitatile care trebuie indeplinite destul de complicate.
Exista doua conditii preliminare pentru accesarea Fondului de garantare a creditelor salariale:
Angajatorul sa fi intrat in procedura de insolventa in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive;
Sa fi fost dispusa masura ridicarii totale sau partiale a dreptului de administrare.
Insolventa nu inseamna neaparat faliment. Societatea intrata in procedura de insolventa poate trece printr-un proces de reorganizare judiciara. In cazul in care reorganizarea se dovedeste a fi un succes iar societatea revine "pe linia de plutire", instanta poate decide inchiderea procedurii de insolventa. In caz contrar, societatea va intra in faliment, urmand sa fie lichidata. Intrarea in faliment poate fi ceruta de la bun inceput, caz in care se intra pe o procedura simplificata.
Intrarea in procedura de insolventa se poate face benevol, la cererea debitorului (adica a societatii aflate in incapacitate de plata) sau la cererea creditorilor. De fapt, Legea 85/2006 privind procedura insolventei prevede obligatia debitorului de a solicita intrarea in procedura de insolventa atunci cand aceasta este iminenta.
Conform acestei legi, insolventa se prezuma a fi vadita "atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori". Insolventa se considera a fi iminenta "atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei".
Neindeplinirea obligatiei de depunere a cererii de intrare in procedura insolventei atunci cand aceasta este iminenta reprezinta infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 3 luni la un an sau amenda. Debitorul care constata iminenta starii de insolventa are la dispozitie 6 luni pentru introducerea la tribunal a cererii mai sus-mentionate.
In continuare, pentru a intelege mai bine cum ar trebui procedat pentru accesarea Fondului, vom lua cazul ipotetic al unei societati care are dificultati financiare:
Societatea are 10 angajati ale caror salarii nu au fost platite, sa presupunem, din luna februarie. In luna martie sunt concediati 3 dintre ei ca urmare a reorganizarii activitatii. Chiar si asa, societatea continua sa nu poata plati salariile angajatilor ramasi si, evident, nici salariile restante. Unul dintre creditori solicita si obtine in luna martie intrarea societatii in procedura insolventei. La randul ei societatea solicita reorganizarea judiciara, nedorind intrarea in faliment.
In acest context, societatea poate accesa Fondul de garantare pentru plata salariilor restante, in conditiile prevazute de lege. Conform Legii 200/2006, din Fondul de garantare se pot plati:
salariile restante;
compensatiile banesti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihna neefectuat de salariati, dar numai pentru maximum un an de munca;
platile compensatorii restante, in cuantumul stabilit in contractul colectiv de munca si/sau in contractul individual de munca, in cazul incetarii raporturilor de munca;
compensatiile restante pe care angajatorii au obligatia de a le plati, potrivit contractului colectiv de munca si/sau contractului individual de munca, in cazul accidentelor de munca sau al bolilor profesionale;
indemnizatiile restante, pe care angajatorii au obligatia, potrivit legii, de a le plati pe durata intreruperii temporare a activitatii.
In situatia in care contractele individuale de munca si/sau contractele colective de munca incheiate de salariati cu angajatorii in stare de insolventa prevad expres obligatia platii in natura a unei parti din salariu iar executarea intocmai nu este posibila, obligatia se va transforma in echivalent banesc.
Creantele salariale exprimate in valuta vor fi transformate in lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Nationala a Romaniei existent la data deschiderii procedurii de insolventa.
Se pot plati doar creantele salariale existente deja la data la care angajatorul face solicitarea catre Fondul de garantare, iar acestea nu pot fi mai vechi de 3 luni calendaristice. In cazul societatii din exemplul nostru, daca aceasta solicita sprijinul Fondului in luna iunie, vor fi acoperite creantele salariale aferente lunilor martie-aprilie. Restantele salariale ale lunii februarie nu vor putea fi acoperite din Fond.
Daca solicitarea se face in luna mai, vor fi acoperite creantele salariale aferente perioadei februarie-aprilie. Asa dupa cum se poate observa, pot fi luate in considerare atat perioade anterioare datei de incepere a procedurii de insolventa (ex: luna februarie) cat si ulterioare acesteia (ex: luna aprilie).
In cazul in care solicitarea catre Fond se face in luna aprilie, vor fi acoperite doar creantele aferente lunilor februarie si martie. In aceste conditii societatea va putea face ulterior o noua solicitare, pentru a putea acoperi creantele salariale restante aferente lunii aprilie.
Nu numai perioada pentru care se acopera creantele salariale este limitata ci si sumele in sine. Astfel, fiecare salariat poate primi din Fond maxim 3 salarii medii brute pe economie. Salariul mediu brut luat in considerare este cel comunicat de Institutul National de Statistica (INS) "in luna in care s-a deschis procedura insolventei". Dat fiind ca INS comunica in luna curenta salariul mediu al lunii anterioare, se intelege ca va fi folosit salariul mediu brut comunicat de INS aferent lunii anterioare celei de deschidere a procedurii insolventei.
Trebuie mentionat de asemenea ca solicitarea catre Fond poate fi facuta de catre angajator, de catre salariati sau de catre organizatiile legal constituite ce reprezinta interesele acestora. Este salariat orice persoana fizica ce presteaza munca pentru si sub autoritatea unui angajator, in temeiul unui contract individual de munca incheiat pentru norma intreaga sau cu timp partial ori al unui contract de munca la domiciliu, contract de munca temporara sau de ucenicie la locul de munca, indiferent de durata acestora.
In cazul exemplului nostru, salariatii concediati in luna martie pot primi din Fond salariile restante, compensatiile cuvenite ca urmare a concedierii precum si indemnizatia aferenta concediului neefectuat (daca este cazul). Totusi, suma totala la care au dreptul nu va putea depasi plafonul de 3 salarii medii brute.
Documente necesare accesarii Fondului de garantare
Cererea care se inainteaza catre Fond (completata conform modelului aprobat prin HG 1850/2006) va fi insotita de o serie de documente, dupa caz:
Copie de pe hotararea judecatoreasca definitiva de deschidere a procedurii de insolventa;
Copie de pe hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus masura ridicarii partiale sau totale a dreptului de administrare;
Situatia creantelor salariale aferente perioadelor prevazute de lege, intocmita de administrator sau lichidator (se va folosi modelul aprobat prin HG 1850/2006);
Copii de pe pontajele care atesta prestarea muncii de catre salariati in perioadele pentru care se face solicitarea;
Copii de pe statele de plata care atesta existenta creantelor salariale;
Copie de pe contractul colectiv de munca aplicabil la nivelul angajatorului in stare de insolventa;
Copii de pe contractele individuale de munca ale salariatilor care au suferit accidente de munca sau boli profesionale;
Copii de pe certificatele medicale pe baza carora se acorda, potrivit legii, indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca datorata accidentelor de munca si bolilor profesionale;
Copii de pe procesele-verbale de cercetare a accidentelor de munca, intocmite, potrivit legii, de autoritatea competenta;
Copii de pe formularele de declarare finala a bolilor profesionale, intocmite, potrivit legii, de autoritatea competenta;
Copii de pe fisele de lichidare ale persoanelor ale caror raporturi de munca au incetat in perioadele pentru care se face solicitarea.
In situatia in care cererea se inainteaza de catre salariati, acestia vor anexa la aceasta notificarea facuta catre administratorul sau lichidatorul societatii aflate in insolventa, prin care solicita achitarea drepturilor salariale restante.
Situatia creantelor salariale intocmita de administrator trebuie sa corespunda cu evidentele contabile ale angajatorului aflat in insolventa.
Solutionarea cererii
Solutionarea cererii se face in termen de 45 de zile de la data inregistrarii acesteia la Agentia de somaj. Tot Agentia este cea care va stabili sumele finale care vor fi platite salariatilor, pe baza informatiilor furnizate. Plata sumelor se va face salariatilor angajatorului in stare de insolventa sau persoanelor imputernicite de acestia, stabilite prin procura speciala, autentificata potrivit legii.
In situatia in care, in urma procesului de reorganizare judiciara, societatea isi reincepe activitatea si se inchide procedura de insolventa, aceasta are obligatia de a returna Fondului sumele pe care acesta le-a platit salariatilor. Returnarea sumelor se va face in maxim 6 luni de la pronuntarea hotararii de inchidere a procedurii.
Legea 200/2006 contine prevederi speciale pentru angajatorii transnationali, respectiv angajatorii persoane fizice sau juridice ce desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei si cel putin pe al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European.
Ceea ce Legea 200/2006 nu reuseste sa clarifice in niciun fel este situatia impozitului pe salarii si a contributiilor sociale datorate de catre angajat. Ar trebui ele sa fie acoperite din Fond sau nu, dat fiind ca sunt parte din salariul brut datorat de catre angajator? Textul legii nu da un raspuns explicit in aceasta privinta. Implicit raspunsul este nu, dat fiind ca platile se fac direct catre salariati si au in vedere, evident, sumele nete pe care acestia ar fi trebuit sa le primeasca. O analiza suplimentara a acestei probleme o vom face in cadrul unui articol viitor.
Sursa: www.newschannel.ro
