În luna ianuarie a.c. în judeţul Argeş au fost eliberate 57 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 27 autorizaţii mai puţin (-32,1%) comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2010. Din totalul acestora, un număr de 16 autorizaţii au fost eliberate în mediul urban (28,1% din total), iar în mediul rural 41 autorizaţii (71,9%).
Faţă de luna decembrie 2010 numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu peste 50,0%, fiind eliberate cu 59 autorizaţii de construire mai puţin.
În aceeaşi perioadă de timp au fost eliberate şi un număr de 8 autorizaţii de construire pentru alte clădiri, identic cu cel din luna ianuarie 2010 dar mai mic cu 42,9% faţă de numărul autorizaţiilor de construire pentru alte clădiri eliberate în luna decembrie 2010.
Corespunzător numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale, s-a înregistrat o diminuare a suprafeţei clădirilor autorizate de la 11700 mp în luna ianuarie 2010 la 7954 mp în luna ianuarie a.c. (-32,0%). Dinamica s-a manifestat atât în mediul urban unde suprafaţa clădirilor rezidenţiale pentru care s-au eliberat autorizaţii s-a diminuat cu 1345 mp (-35,3%) cât şi în mediul rural unde suprafaţa clădirilor autorizate s-a diminuat cu 2401 mp (-30,5%).
Comparativ cu luna decembrie 2010 suprafaţa totală a clădirilor rezidenţiale pentru care s-au eliberat autorizaţii de construire s-a diminuat cu 6971 mp (-46,7%).
Suprafaţa altor clădiri pentru care au fost eliberate autorizaţii în luna ianuarie 2011 a fost de 1278 mp. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului 2010 suprafaţa altor clădiri pentru care au fost eliberate autorizaţii de construire a scăzut aproape la jumătate, în timp ce faţă de luna decembrie 2010 suprafaţa autorizată pentru alte clădiri a scăzut de peste 12 ori.

