Piteştiul este perceput ca un oraş industrial, cu potenţial economic ridicat, cu şanse de a-şi mentine structura preponderent industrială.
Însă, cu siguranţă, mai avem multe de facut, pentru ca orasul Piteşti, oraşul nostru, să fie un oraş dervoltat din toate punctele de vedere. Un lucru care ne-a atras atenţia este Gara Piteşti, care, nu este greu de observat, că nu coincide cu standardele europene. La aceasta întrebare ne-a răspuns dl. primar Tudor Pendiuc, care prin multiplele activităţi pe care le desfăşoară, a găsit timp şi pentru noi.
Referitor la Gara Piteşti, ce puteţi să ne spuneţi? Există un proiect de modernizare?
Există o gândire a noastră, foarte veche , dinainte de 1989, dar există şi o idee, o încercare a Ministerului Transportului, care a desemnat o firmă din Germania, care trebuie să facă o analiză pentru renovarea ei. Aici, în modernizarea gării, noi nu avem nici o implicare pentru că nu este proprietatea noastră, ci a Ministerului Transportului, dar cu siguranţă ne-ar încânta să avem o gară modernă. Binenţeles că aici trebuie să existe o legatură între trafic de călători, de mărfă şi mărimea gării, pentru că nu poţi să ai o gară mamut şi 3 trenuri pe zi.
Legat de baza sportivă de la arpechim, ce puteţi să ne spuneţi, pentru că au fost unele probleme?
Am vorbit cu dl director svart de la Petrochimie, discuţie care s-a finalizat cu dorinţa dumnealor să ne predea acea baza spotivă a noastă, să o prelucrăm, titlu gratuit. Tebuie să o revitalizăm, să o repunem în adevăratul circuit în care a fost ea odată, şi în acea zona, de ce nu, să gândim o bază sportivă pentru un adevărat liceu sportiv. Şi pentru că sunt terenuri suficiente ar ieşi o bază sportivă chiar de avengură pentru un liceu sportiv, însă trebuie să mai construim şi o sală de sport de mărime normală, nu numai pentru discipline sportive care se predau la un liceu sportiv, ci şi pentru meciuri de divizie naţională de handbal, baschet, etc şi ceea ce este important, este că piteştenii vor avea acces la ea. În momentul de faţă noi încercăm ca toate bazele sportive din cartier să fie date şi în folosinţa cetatenilor, pentru că nu are rost ca după încheierea procesului de învătământ să stea încheise. Aici trebuie să ne asigurăm că nu vor distruge, deci suntem în căutarea unei soluţii, ca bazele să fie folosite de copiii cartierului respectiv.
Referitor la oamenii a căror case au fost demolate, unii au fost despăgubiţi cu foaste mult timp în urmă, însă alţii nici până în ziua de azi, ce puteţi să ne spuneţi?
În ceea ce priveşte aplicarea legilor restituirii propietăţii şi a despăgubirilor, primăria are competenţă până când dosarul pleacă de la noi la Autoritatea Naţională de Despăgubiri. După ce a plecat de la noi nu mai avem nici un fel de atribut. După părerea mea, nu este tocmai bine pentru că ar trebuie, ca după ce intră la Autoritatea Naţională, să fiu şi eu informat, în ce perioadă, cum s-au dat, cui s-au dat bani, însă pe mine nu mă informează nimeni ca primărie, şi cetăţenii vin şi ne întreabă pe noi, iar noi nu ştim să le dăm nici un răspuns.
Noutăţi pentru piteşteni aveţi?
În administraţie este imposibil să nu ai noutăţi, ceea ce este important şi de reţinut este ca locatarii, să ştie că dumnealor sunt proprietari pe condominiul respectiv, ceea ce hotărăsc dumnealor, acel lucru se întâmplă, administraţia locală neavând competenţă în implicarea în asociaţia respectivă de proprietari decât formal, de a asista dacă comitetul asociaţiei este legal ales, dacă este angajat un administrator cu atestat de administrator, etc.
De mansardare ce puteţi să îmi spuneţi? Sunteţi de acord?
Da! Mansardarea este o soluţie destul de bună, însă ea trebuie făcută cu deplina respectare a legii şi cu multă flexibilitate din partea ambelor părţi, atât a investitorilor, cât şi a proprietarilor asociaţiei de proprietari. Asociaţia de proprietari trebuie să aibă grijă ce firmă angajează, ce experienţă are firma respectivă, ce garanţie are, sunt multe aspecte pe care trebuie să le ia în calcul asociaţia de proprietari.

