Săptămâna trecută Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş a organizat o întâlnire în sala vânătorească de la Cornul Vânătorului. La reuniune au participat circa 30 de persoane, printre care doar câţiva membri "grei".
Au fost discutate probleme legate de bugetul asociaţiei, discuţii la care membrii AOA au criticat conducerea executivului ce îl are în frunte pe Dan Ionescu, ne-a relatat la o cafea un membru care a fost prezent la întâlnire.
Chiar şi gazda evenimentului, domnul Liviu Iliescu a luat cuvântul care a transmis executivului că nu prea se implică în susţinerea membrilor. Spre exemplu, Liviu Iliescu, care este şi preşedinte într-o organizaţie de turism a reuşit reducerea taxei hoteliere de la 5% la 3%. Adică a făcut ceva concret pentru mediul economic, nu doar pentru membrii săi.
Rămâne de văzut cum se va implica AOA Argeş în susţinerea mediului economic, mai ales că Dan Ionescu a cam "muşcat" din mâna întinsă de Consiliul Judeţean Argeş.

