După ce la începutul lunii iulie Calea Drăgăşani a fost asfaltată ... de mântuială ... aceasta s-a rupt pe o porţiune destul de mare la numai câteva zile după turnarea covorului asfaltic. Pentru că lucrările de asfaltare costă foarte mult, ne-am adresat primăriei, în speţă domnului primar care trebuie să vegheze la cheltuierea responsabilă a banului public. Numai că nu am rezolvat nimic cu primarul, acesta spunându-ne să aflăm ce ne interesează direct de la Apă Canal 2000 SA, societate condusă de Gelu Mujea.
Am făcut demersurile necesare şi către această societate, numai că nu a interesat-o niciun pic să dea detalii despre constructorul care este responsabil, ce sancţiuni îi va aplica...adică lucruri pe care contribuabilii trebuie să le cunaoscă. Nu suntem obligaţi să înghiţim toate nesimţirile unora care fac lucrări de mântuială.
Ei bine, a trecut şi termenul legal în care Apă Canal 2000 trebuia să ne furnizeze informaţiile solictate. În aceste condiţii ne-am adresat din nou edilului Piteştiului, domnul Tudor Pendiuc, în speranţa că acesta va reuşi să mişte ceva în această birocraţie. Rămâne de văzut dacă Apă Canal 2000 va asculta de şeful oraşului, pentru că circulă unele zvonuri cum că lui Mujea nu prea mai are nimeni ce să îi facă.

