În patrimoniul soţilor există două mari grupe de bunuri comune şi proprii, fiecare cu un regim juridic specific, bine definit. Corespunzător acestor grupe de bunuri, care reprezintă activul, şi pasivul, adică datoriile soţilor se împart în datorii comune ambilor soţi şi datorii proprii ale fiecăruia dintre ei. Spre deosebire însă de prezumţia de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, prezumţie ce poate fi înlăturată numai prin administrarea probei contrare, datoriile soţilor vor fi considerate comune doar dacă legea le califică în mod expres ca atare, celelalte datorii fiind personale, ale soţului care le-a contractat.
Potrivit art. 32 C.fam, sunt datorii ale comunităţii , urmând ca soţii să răspundă cu bunurile lor comune, următoarele:
- cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune;
- obligaţiile contractate împreună de către soţi;
- obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei;
- obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin însuşirea ilicită a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.
I. Cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune. Noţiunea de cheltuieli de administrare reuneşte toate obligaţiile asumate de soţi ori impuse de lege în vederea întreţinerii şi punerii în valoare a bunurilor sau reparării acestora, ori pentru plata impozitelor, a taxelor şi a primelor de asigurare; de asemenea sunt considerate comune cheltuielile de conservare a bunurilor aparţinând comunităţii, cum ar fi cele cauzate de întreruperea unei prescripţii, înscrierea unei ipoteci.
Împrumutul contractat de către unul dintre soţi în vederea acoperirii costului unor cheltuieli de administrare a bunurilor comune, va fi datorie comună a soţilor numai dacă în mod efectiv a servit la administrarea,conservarea, întreţinerea şi valorificarea bunurilor comune. Când însă actul juridic s-a încheiat de către unul dintre soţi în condiţiile opunerii celuilalt, datoria contractată va fi personală şi nu comună, dacă terţul contractant a fost de rea-credinţă, cunoscând, dar ignorând împotrivirea celuilalt soţ.
II. Obligaţiile contractate de către soţi împreună pentru această ipoteză, singura cerinţă legală impusă în mod expres pentru ca datoria să fie considerată comună, este ca obligaţia să fi fost asumată împreună de către soţi.
III. Obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei. Soţii vor răspunde cu bunurile lor comune ori de câte ori s-a stabilit în mod neechivoc ca obligaţia contractantă de către unul dintre ei a fost asumată pentru îndeplinirea unor nevoi obişnuite ale căsniciei; în consecinţă, instanţa are datoria de a determina nu numai împrejurările generale care au ocazionat contractarea obligaţiei, ci şi dacă scopul urmărit a fost cel prevăzut de art. 32, lit.c C.fam.
Cheltuielile care depăşesc vădit standardul de viaţă al soţilor, precum şi cele de lux, vor fi proprii ale soţului care le-a făcut, şi nu comune.
IV. Obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin însuşirea ilicită a unor bunuri proprietate publică, dacă prin faptul însuşirii au sporit bunurile comune ale soţilor.
Pentru angajarea răspunderii soţilor cu bunurile lor comune în vederea reparării prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a unuia dintre soţi trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
1. să existe un prejudiciu patrimonial ca urmare a faptei ilicite a unuia dintre soţi.
2. fapta însuşirii să fie săvârşită de către unul dintre soţi.
3. bunurile comune să fi înregistrat o creştere prin achiziţionarea de noi bunuri, prin sporul valoric al bunurilor existente sau prin evitarea scăderii valorii bunurilor din patrimoniul comun al soţilor.
4. între faptul însuşirii săvârşit de către unul dintre soţi şi sporul de valoare al bunurilor comune să existe o legătură cauzală.
Pentru creanţele enumerate de art. 32 C.fam. bunurile comune ale soţilor pot fi urmărite fără a fi necesară împarţirea prealabilă a acestora.
Datoriile comune ale soţilor îndreptăţesc titularul dreptului de creanţă să urmărească bunurile comune ale acestora, iar în situaţia în care bunurile din comunitate nu sunt suficiente penru acoperirea integrala a creanţei, urmărirea va continua asupra bunurilor proprii ale soţilor.
DATORIILE PERSONALE ALE SOŢILOR
Datoriile soţilor sunt comune numai dacă legea le consideră în mod expres ca atare. În consecinţă, orice alte datorii sau cheltuieli făcute de către unul dintre soţi vor fi datorii personale ale acestuia.
Creditorii personali vor putea urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor, nu şi cele comune ale soţilor. Când însă bunurile proprii sunt insuficiente pentru acoperirea integrală a creanţei, creditorii personali vor putea crea instanţei de judecată împărţirea bunurilor comune ale soţilor, în măsura necesară îndestulării.
Întrucât legea opreşte numai urmărirea bunurilor comune de către creditorii personali, este admisibilă indisponibilizarea provizorie a unor bunuri aparţinând comunităţii prin luarea de măsuri asiguratorii: sechestru asigurator, poprire asiguratorie.