Consilierul Iulian Corbu ne-a transmis că atâta timp cât municipiul va avea un buget de venituri mai mare de la an la an este foarte bine. Problema însă care se ridică este faptul cum se cheltuie banul public, bani de care nu trebuie să ne batem joc.
Şi dacă totuşi nu avem ce face şi tot trebuie să plătim taxe şi impozite mai mari, atunci ar fi normal să beneficiem de servicii mai bune şi de o cheltuire a banului public cu simţ de răspundere. Iulian Corbu nu este de acord ca o mare parte din bani să se ducă pe subvenţii, cum ar fi de exemplu subvenţia de circa 127 miliarde care se duce la Publitrans, în condiţiile în care primăria are circa 30% din acţiuni. Şi mai trebuie menţionat faptul că înainte, când exista şi transportul de maxi-taxi municipalitatea încasa foarte mulţi bani de la transportatori şi nu plătea nicio subvenţie. Decât să dăm subvenţia la Publitrans mai bine am pune asfalt de durată, am crea mai multe locuri de joacă pentru copii. Alte lucrări la care au fost acceptate cheltuieli suplimentare au fost chiar la renovarea primăriei, când s-au mai plătit în plus alte 16 miliarde. Domnul primar ar trebui să îi mulţumească domnului consilier Corbu, că datorită lui a constatat că primăria era furată la modul grosolan. Dar faptul că a acceptat devizul suplimentar cu cele 16 miliarde era o problemă. La parcări iar ne confrumtăm cu lucrări supraevaluate, sume pe care dacă le adunăm am putea să le dăm o altă destinaţie care să fie mai utilă pentru cetăţeni. Iar dacă mai amintim şi de subvenţia de 250 miliarde pentru termoficare, constatăm că plătim pentru servicii neperformante şi prost gestionate. Dacă am face un calcul simplu, şi punem un cost mediu pentru o centrală termică de cartier de 5 miliarde, ar rezulta că într-un an am putea realiza 50 de centrale termice de cartier. Adică am rezolva pentru totdeauna problema termoficării, a avariilor care ne lasă în frig în toiul iernii.
Domnule primar... lipsa dumneavoastră de viziune ne sperie!

