Având în vedere ca data de 15 MAI este termenul limita de depunere a formularului 200 Declaraţie privind veniturile realizate, în cele ce urmează vă facem cunoscute unele aspecte referitoare la procedura de completare şi depunere a acestui formular, astfel:
Declaraţia se completează şi se depune de către contribuabilii persoane fizice care au realizat in anul 2008 venituri în bani şi/sau în natură provenind din:
- activităţi independente (activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală)
- cedarea folosinţei bunurilor, realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal
- activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real (venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi în solarii, special destinate acestor scopuri, şi/sau în sistem irigat, precum şi din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi a ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi din altele asemenea)
- câştiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.
Vor evidenţia distinct, în declaraţie, câştigul net anual/pierderea netă anuală din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare deţinute mai mult de 365 de zile, precum şi câştigul net anual/pierderea netă anuală din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare deţinute mai puţin de 365 de zile, inclusiv.
- câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.
Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii.
Declaraţia se completează pentru fiecare categorie de venit şi pentru fiecare sursă de realizare a venitului.
În cazul veniturilor din activităţi agricole, se va completa câte o declaraţie pentru fiecare loc de realizare a venitului, respectiv pentru fiecare localitate în a cărei rază teritorială se află terenul.
În situaţia în care în raza teritorială a aceleiaşi localităţi se află mai multe terenuri, se va depune o singură declaraţie.
Formularul 200 Declaraţie privind veniturile realizate :
- vă va fi acordat în mod gratuit de către organul fiscal la solicitarea dumneavoastră
sau
- poate fi descărcat de pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice (www.mfinante.ro), Portal ANAF Asistenta contribuabili.
ASPECTE
cu privire la modul de completare al declaraţiei în cazul obţinerii de:
- câştiguri/pierderi rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare,
- câştiguri/pierderi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract
Pentru o mai bună înţelegere a modului de completare a declaraţiei de venit, veţi avea în vedere anumite aspecte reglementate la art. 67 Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii din Codul fiscal, forma la zi, astfel:
CÂŞTIGUL DIN TRANSFERUL TITLURILOR DE VALOARE
în cursul anului, câştigul din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 1%, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat;
obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului reprezentând plata anticipată revine intermediarilor, societăţilor de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau altor plătitori de venit, după caz, la fiecare tranzacţie;
pentru tranzacţiile din anul fiscal contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul realizat;
pe baza formularului 200 organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat, respectiv impozitul anual pe care contribuabilul îl are de recuperat, şi emite o decizie de impunere anuală, luându-se în calcul şi impozitul reţinut la sursă, reprezentând plată anticipată;
impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal competent astfel:
- prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil, pentru titlurile de valoare înstrăinate sau răscumpărate, în cazul titlurilor de participare la fonduri deschise de investiţii, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii
- prin aplicarea cotei de 1% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil, pentru titlurile de valoare înstrăinate sau răscumpărate, în cazul titlurilor de participare la fonduri deschise de investiţii, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mare de 365 de zile de la data dobândirii.
CÂŞTIGUL DIN OPERAŢIUNI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE DE VALUTĂ LA TERMEN
în cursul anului, câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, se impune cu o cotă de 1% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat;
obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz:
pentru tranzacţiile din anul fiscal contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul realizat;
pe baza declaraţiei organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat, respectiv impozitul anual pe care contribuabilul îl are de recuperat, şi emite o decizie de impunere anuală, luându-se în calcul şi impozitul reţinut la sursă, reprezentând plată anticipată;
impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal competent, prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil.
IMPORTANT !
Pierderile rezultate din tranzacţionarea titlurilor de valoare, menţionate mai sus, şi din operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, înregistrate în cursul anului fiscal, se compensează la sfârşitul anului fiscal cu câştigurile de aceeaşi natură realizate în cursul anului respectiv. Dacă în urma acestei compensări rezultă o pierdere anuală, aceasta nu se reportează.
ASPECTE
cu privire la destinaţia sumei reprezentând 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual
Acest capitol din declaraţie se completează de către contribuabilii care:
- au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, şi solicită restituirea acestora
şi/sau
- optează pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau unităţilor de cult, prin virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual din transferul titlurilor de valoare, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.
IMPORTANT !
- Contribuabilii care îşi exprimă această opţiune pot solicita direcţionarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.
- Contribuabilii care au realizat venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuşi pe bază de normă de venit, care nu au obligaţia depunerii declaraţiei şi au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli cu burse private şi solicită restituirea acestora şi/sau optează pentru virarea unei sume în contul unei entităţi nonprofit sau unei unităţi de cult, completează formularul conform instrucţiunilor.
- Contractul privind acordarea bursei private şi documentele ce atestă plata bursei se prezintă în original şi în copie, organul fiscal păstrând copiile acestora după ce verifică conformitatea cu originalul. În cazul în care declaraţia se transmite prin poştă, documentele de mai sus se anexează în copie.
- În situaţia în care contribuabilul nu cunoaşte suma care poate fi virată, nu va completa rubrica "Suma", caz în care organul fiscal va calcula şi va vira suma admisă, conform legii.
- Dacă suma solicitată a se vira către entitatea nonprofit/unitatea de cult, cumulată cu suma plătită pentru bursa privată, depăşeşte plafonul de 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual, atunci suma totală luată în calcul este limitată la nivelul acestui plafon, având prioritate cheltuielile efectuate în cursul anului de raportare cu bursa privată.
ATENŢIE !
Contribuabilii care, realizează venituri din activităţi independente şi din activităţi agricole impuse în sistem real, şi care:
- în anul 2008 au realizat pierderi,
- au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal,
- estimează, din motive obiective, că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior,
vor depune, odată cu formularul 200 Declaraţia privind venitul realizat, şi formularul 220 "Declaraţie privind venitul estimat", în vederea stabilirii plăţilor anticipate cu titlu de impozit pentru anul 2009.
