Probabil că nu există zi în care să nu se producă un act grav de violenţă în România! Ceea ce apare în presă este de fapt doar vârful aisbergului. Multe dintre actele de violenţă rămân necunoscute, nesancţionate, nerezolvate. Execuţii publice violente în plină zi şi în locuri publice, bătăi cu pumni şi bâte, clanuri care au speriat ţara, reglări de conturi cu focuri de armă, pietre şi topoare, şantaj cu pistol la tâmplă, răfuieli între grupări, sânge la miez de noapte şi bolizi în flăcări, par scene din filmele americane, dar sunt realităţi din România zilele noastre!
Şcolile româneşti au devenit unele dintre cele mai periculoase locuri pentru copii, în care agresivitatea verbală, fizică şi emoţională sunt la cote alarmante. Altercaţiile, bătăile şi climatul general din unităţile de învăţământ fac ca elevii să meargă cu teamă la ore. Statisticile sunt mai mult decât alarmante! Cel mai recent studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii situează şcolile din ţara noastră pe locul doi în lume, într-un clasament ce cuprinde 37 de ţări, în ceea ce priveşte percepţia violenţei. 70% dintre elevii români spun că le e teamă de comportamentul agresiv al colegilor, procent întrecut doar de cel înregistrat în cazul Ungariei, unde 75% dintre elevi au o asemenea percepţie. Pe locul trei se situează Filipine, în timp ce, la polul opus, cu cele mai sigure medii de învăţare figurează Olanda, Danemarca şi Singapore.
În luna ianuarie a anului trecut, în timpul unui jaf la o casă de schimb din Braşov, doi bărbaţi au fost executaţi. Acesta a fost însă doar începutul: pe parcursul lui 2009, numărul jafurilor a crescut, iar atacatorii au trecut de la prăzi mari, ca sedii de bancă, la case de schimb şi magazine, disperaţi să facă rost de bani. De la operaţiuni la adăpostul nopţii s-a ajuns la atacuri în plină zi şi pe străzi aglomerate.
Faptul că se cer taxe de protecţie magazinelor „de firmă" şi tarabelor de la colţ de stradă nu mai miră pe nimeni. Faptul că oraşele sunt împărţite în clanuri care-şi dispută zonele de influenţă a devenit o obişnuinţă. Exemplele de violenţă în societatea românească sunt nenumărate, iar presa a dezvoltat, în ultimul timp, un apetit real pentru a ni le prezenta.
Una dintre principalele sarcini ale Poliţiei Române este să aibă grijă ca viaţa cetăţeanului onest, liniştit şi plătitor de taxe să nu fie tulburată şi încărcată cu griji suplimentare, cum ar fi să-şi păzească la tot pasul pielea de infractori. Prevenţia, descurajarea şi, mai ales, capacitatea de autosesizare ar trebuie să devină o prioritate, iar subiectul violenţei trebuie să ne privească pe toţi! Cu toţii avem copii, cu toţii putem ajunge din întâmplare în bătaia glonţului când stăm la o cafenea sau cu toţii putem cădea pradă legii pumnului! Autorităţile trebuie să-şi facă datoria, însuşi secretarul de stat, Dan Valentin Fătuloiu a declarat recent după execuţia mafiotă de la Piatra-Neamţ că oamenii plătesc statului pentru siguranţa lor, dar nu o primesc! Înăsprirea pedepselor poate fi o soluţie, dar pentru a fi viabilă este nevoie ca toate autotităţile să aibă acceaşi atitudine: justiţia, poliţia, legislativul, dar mai ales, guvernul, care a redus salariile tocmai celor care trebuie să ne asigure ordinea şi liniştea!
Este interesant că în România există de două ori mai mulţi angajaţi la firmele de securitate şi pază decît în poliţie! Este clar că această statistică trebuie să ne dea de gândit şi să ne trimită la acţiune! Odată scăpat din mână, fenomenul violenţei va putea fi cu greu adus în limitele normalului!
După ce ani de-a rândul luptele între clanuri au creat un adevărat haos, în România s-a învăţat ceva: violenţa! În 2010, legea străzii atinge cote îngrijorătoare şi ne aduce în prim-plan o realitate pe care o credeam departe, doar în scenariile unor producţii cinematografice!
Deputat PSD, Colegiul nr. 2 Curtea de Argeş, judeţul ARGEŞ
DRĂGHICI Mircea Gheorghe