Iarna 2009-2010 a lăsat urme adânci atât pe drumurile judeţene, cât şi pe cele naţionale. Spre exemplu, pe drumul Costeşti-Buzoieşti-Căldăraru parcă au fost aruncate grenade. Deşi imediat după topirea zăpezilor s-a trecut la plombarea asfaltului, ei bine nici până acum drumul nu a fost reabilitat în întregime. Asta ca să nu mai vorbim că prin unele părţi unde deja s-a plombat au reapărut timid unele gropi.
Calitatea lucrărilor efectuae ne determină să credem că în urma unei ierni la fel de capricioasă ca cea care a trecut va readuce în prim plan craterele proaspăt asfaltate.
Dar de, aşa se asfaltează pe la noi, un exemplu concret fiind şi alunecările de teren de la Buzoieşti care au restricţionat de doi ani de zile traficul pe un singur sens.
Ne este teamă de lipsa dumneavoastră de viziune, domnilor guvernanţi!

