Despre bugetul adoptat, premierul Emil Boc a afirmat că este unul care marchează ieşirea din criză economică a României şi pregăteşte relansarea economică. El are câteva puncte tari, şi ele constau, în special, în condiţiile grele pe care încă le mai avem în 2010, în investiţii, având cel mai mare buget ca procent din PIB alocat vreodată pentru investiţii - 6,4 la sută. Asta înseamnă şi continuarea lucrărilor de infrastructură rutieră, Autostrada Transilvania, centura Bucureştiului, centura Sibiului, centura Constanţei, centura altor municipii din România, autostrada Bucureşti - Braşov sau alte investiţii din domeniul aducţiunilor cu apă, sau partea care ţine de construcţie de săli de sport, reabilitarea termică a blocurilor, investiţiile din domeniul sănătăţii, din şcoli. Cu alte cuvinte ne interesează menţinerea locurilor de muncă.
Nu avem în vedere majorarea, nici a cotei unice, nici a TVA-ului, nici a contribuţiilor de asigurări sociale. Menţinem măsura neimpozitării profitului reinvestit, ca o forma de susţinere a mediului de afaceri, iar prin intermediul Fondului de Garantare si de Contragarantare vom acorda în continuare sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii să îşi poată desfăşura activitatea.
Nu uităm şi de cei care o duc încă greu în această ţară, şi vorbim aici de cei care au pensie socială minimă. Aşa cum am spus şi astăzi, vom putea să indexam pensia socială minimă cu rata inflaţiei şi, dacă economia ne va permite şi rezultatele vor fi bune, din partea a doua a anului putem, şi pentru restul pensionarilor din sistemul de asigurări sociale, să speram la o indexare cu rata inflaţiei.

