Pentru evitarea suspendării din plată a pensiilor de urmaş, este obligatorie depunerea adeverinţei de elev/student, la Casa Judeţeană de Pensii Argeş, la următoarele termene:
- Pentru copiii care au vârsta peste 16 ani şi urmează o formă de învăţământ (liceu zi/seral sau şcoală postliceală), adeverinţă de elev eliberată după începerea anului şcolar şi cuponul de pensie vor fi depuse până la data de 30 septembrie 2011. Adeverinţa va face obligatoriu referire la forma de învăţământ (zi, seral) pe care o urmează.
- Pentru studenţi, adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ după începerea anului universitar şi cuponul de pensie vor fi depuse până la data de 6 octombrie 2011 Adeverinţa trebuie să facă referire la forma de învăţământ (zi, seral, IDD).
- Pentru copiii care împlinesc vârsta de 16 ani în anul şcolar 2011-2012, adeverinţa de elev (eliberată de unitatea de învăţământ în luna în care copilul urmaş a împlinit16 ani) şi cuponul de pensie vor fi depuse în luna în care copilul urmaş a împlinit 16 ani.
În cazul nerespectării termenelor de mai sus pentru depunerea actelor, pensiile se vor suspenda, reluarea în plată urmând să se facă în luna următoare prezentării documentelor solicitate, cu acordarea retroactivă a drepturilor suspendate.

