Exproprierea pentru cauza de utilitate publică

Evocată iniţial de art. 481 C.civil. conform căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, exproprierea pentru cauza de utilitate publică şi-a găsit o reglementare completă în dreptul nostru actual, cuprinsă în articolul 41 al Constituţiei din 1991 şi în legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică.
Exproprierea pentru cauza de utilitate publică este o excepţie de la caracterul inviolabil al dreptului de proprietate privată prevăzut de articolul 135, din Constituţie, ca şi de la caracterul absolut al acestui drept.
Numai bunurile imobile proprietate private pot fi expropriate, fie că aparţin persoanelor fizice sau juridice cu sau fără scop lucrativ, fie că sunt proprietate privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.
Exproprierea nu se poate referi la bunuri aflate în proprietatea statului. Având, în cazul lucrărilor de interes naţional, calitatea de expropriator, statul nu îşi poate expropria propriile sale bunuri.
Cei interesaţi pot conveni atât asupra modalităţii de transfer al dreptului de proprietate, cât şi asupra cuantumului şi naturii despăgubirii, fără a se declansă procedura exproprierii. Dacă transferal dreptului de proprietate se va realiza prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, iar bunul în cauza este un teren, cu sau fără construcţii, actul va trebuii încheiat în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Forma autentică va trebuii respectată şi dacă transferal dreptului de proprietate asupra terenurilor se va realiza pe calea contractului de schimb, cu sau fără sultă.
Dacă acordul de voinţă al părţilor priveşte numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu şi cuantumul sau natura despăgubirii, acestea vor fi stabilite de instanţele judecătoreşti.
Exproprierea nu poate fi hotărâtă decât după ce utilitatea publică s-a declarat.
Pentru lucrări de interes naţional utilitatea publică se declară de Guvern, iar pentru cele de interes local, aceasta se declară de consiliile judeţene sau Consiliul local Bucureşti, după caz. Pentru lucrările de interes local care se desfăşoară pe teritoriul mai multor judeţe, utilitatea publică este declarată de o comisie compusă din preşedinţii consiliilor judeţene respective, iar în caz de dezacord, acesta poate fi declarată de către Guvern.
În situaţiile excepţionale în care sunt supuse exproprierii lăcaşuri de cult, monumente, ansambluri şi situri istorice, cimitire, alte aşezăminte de valoare naţională deosebită ori localităţi urbane sau rurale în întregime, indiferent de natura lucrărilor care urmează a fi executate, utilitatea publică se declară numai prin lege.
Actul de declarare a utilităţii publice este supus publicităţii prin afişare la sediul Consiliului Local în a cărui rază este situat imobilul şi publicarea în Monitorul Oficial, în cazul celei de interes naţional sau în presa locală, dacă suntem în prezenţa utilităţii publice de interes local. Fac excepţie actele prin care se declară utilitatea publică în vederea executării unor lucrări privind apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Competenţa soluţionării cererilor de expropriere, formulate de expropriator aparţine tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Tribunalul va dispune asupra despăgubirilor cuvenite fiecăreia dintre persoanele interesate care au fost citate sau au formulat cereri de intervenţie. Hotărârea care se va pronunţa cu privire la cererea de expropriere vizând un interes public, participarea procurorului la judecată este obligatorie.
Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau celorlalte persoane îndreptăţite, iar pentru stabilirea sa instanţa va constituii o comisie compusă din trei experţi : unul numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi unul din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Cuantumul despăgubirilor va fi determinat în funcţie de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Principalul efect al exproprierii îl constituie transferal dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului. Acest efect se produce îndată ce obligaţiile impuse expropriatorului prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite, respectiv după plata despăgubirilor. Dacă imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, cu excepţia cazului în care s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. Termenul de un an începe să curgă de la data preluării de către expropriator a bunului expropriat, moment care, aşa cum am văzut, nu corespunde cu cel în care hotărârea tribunalului prin care s-a dispus exproprierea a rămas definitive.
Deoarece legea nu prevede un termen în acest scop, cererea poate fi formulată oricând. Nu se mai poate cere însă retrocedarea dacă expropriatorul a înstrăinat imobilul, iar fostul proprietar nu a înţeles să-şi exercite dreptul prioritar la dobândire.