Având în vedere modificările legislative din această perioadă, pentru a veni în întâmpinarea necesităţii permanente de îmbunătăţire a informării şi îndrumării dumneavoastră, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş organizează, în colaborare cu Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges, o întâlnire cu contribuabilii membri ai AOA., vineri, 16 septembrie, ora 11.
Temele prezentate vor fi urmatoarele:
· Principalele modificări şi completări aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, reglementate prin OG nr. 30/2011, publicată în M.O. nr. 627/02.09.2011;
· Principalele modificări şi completări aduse OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin OG nr. 29/2011, publicată în M.O. nr. 626/02.09.2011.
La această întâlnire vor participa, alături de Domnul Director Executiv Dorin Falcă, Domnul Director A.O.A. Dan Ionescu, Domnul Comisar Şef al Gărzii Financiare, Valeriu Mincă, precum şi reprezentanţi ai Biroului de Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul D.G.F.P. Argeş.

